Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

„Școala Altfel” are loc în această săptămână la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu, astfel că elevii, alături de dascălii lor, au pregătit o serie de activități. Una dintre cele mai importante este organizarea unui târg caritabil în urma căruia banii strânși din vânzarea obiectelor vor fi donați copiilor din centrele de plasament din Gorj.

Targ CNTV 2 targ CNTV 5

Sloganul sub care se desfășoară activitățile de anul acesta din cadrul programului „Școala Altfel” este „Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Drept urmare, în cursul acestei săptămâni, elevii de la mai multe clase au organizat un târg caritabil. Aici, elevii vând cărți donate de ei și colegii lor, obiecte de artizanat și origami realizate de copii în cadrul unui atelier de creație, dar și picturi și alte lucruri frumoase. Târgul se va desfășura în curtea unității de învățământ, iar banii obținuți din vânzarea obiectelor vor fi donați copiilor din centrele de plasament, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj.

Acțiunea umanitară a elevilor se numește „O carte pentru speranță”și este organizată de elevii claselor de gimnaziu din CNTV și cei de clasa a X-a, alături de coordonatorii lor. Banii vor fi donați într-un scop umanitar. „Avem la vânzare picturi, cărți, alte obiecte de artizanat și va fi deschis până la sfârșitul săptămânii. În acest proiect sunt implicați elevii claselor a VI-a A coordonați de doamna profesor Gabriela Mititica, VI-a C de Rodica Calotă, VIII-a A coordonați de Sanda Popescu, VI-a B-doamna Teodora Dragotă, VII-a A și VII-a B coordonați de doamna Burtea Protesoiu și X-a A coordonați de Roxana Bunăiașu”, a spus Cristina Goanță, coordonator de programe și proiecte educative la CNTV.

targ CNTV 1 targ CNTV 4
targ CNTV 6

Una dintre elevele talentate de la CNTV, implicate în această frumoasă activitate, este Elena Burcea. Adolescenta este în clasa a IX-a și a descoperit de curând că are talent la pictură. Pentru târgul caritabil, Elena a pictat zeci de pietre și speră să le vândă pe toate pentru a putea ajuta copiii din centrele de plasament. „Este o activitate a elevilor și profesorilor în scop caritabil. Am descoperit recent că am talent la pictură și m-am gândit să pictez pe pietre și să vând aceste lucrări. Mi-ar plăcea ca pe viitor să urmez cursuri de pictură, dar voi vedea”, a spus Elena Burcea, clasa a IX-a E.

Și Anca Prejbeanu, clasa a VI-a A, a vrut să contribuie la sprijinirea copiilor, așa că a donat mai multe cărți din bibiloteca personală. Atât ea, cât și colegii săi își doresc să vândă toate volumele: „Am donat în jur de 25 de volume și le-am pus un preț accesibil, chiar destul de mici. știu că oamenii nu prea mai cumpără cărți. Am avut unele cărți și în dublu exemplar așa că am decis să le vând ca să pot ajuta copiii necăjiți. Am colegi care au pornit pe stradă și au vândut cărți trecătorilor. De asemenea, ei încearcă să aducă aici cumpărători”, a spus Anca Prejbeanu.

La târgul elevilor de la CNTV mai puteți găsi obiecte realizate prin tehnica origami, picturi, brățări și foarte multe cărți!

targ CNTV 1 Targ CNTV 2 targ CNTV 3

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.