Pe insulița de pe Jiu, de lângă Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, va fi amenajat un târg de Crăciun, în cadrul căruia va funcționa un patinoar. De asemenea, tot aici, copiii se vor putea juca într-un carusel, iar adulții vor putea cumpăra produse specifice sărbătorilor de iarnă, precum și mâncăruri tradiționale.
Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat, ieri, amplasarea parcului pe insuliță.
„Avem o solicitare a unui comerciant de a amenaja un părculeț de iarnă, care va cuprinde un patinoar, un carusel pentru cei mici și căsuțe de lemn pentru comercializarea de produse alimentare, cât mai ales a celor specifice sărbătorilor de iarnă. Ne bucurăm să răspundem solicitărilor unor tineri, care iubesc patinajul și să avem posibilitatea să le oferim această oportunitate“, a spus viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu.
Parcul de Crăciun va funcționa timp de două luni
Parcul de Crăciun va funcționa timp de două luni în municipiul Târgu Jiu.
„În ședința de Consiliu Local am hotărât și modul de impozitare al acestor activități, pentru că s-a stabilit o diferențiere a taxării produselor comerciale față de activitățile sportive. Solicitarea este pentru perioada 15 decembrie – 15 februarie, cu posibilități de prelungire, dacă timpul ne va permite și dacă reprezentanții societății comerciale vor fi mulțumiți de veniturile înregistrate. Eu sunt convins vor exista solicitări pentru acest gen de activități. În cazul în care activitatea va fi profitabilă, o să avem posibilitatea ca și în anii viitori să existe acest parc de iarnă“, a mai precizat Aurel Popescu.
1 Comment