Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La București a avut loc Gala Tinere Talente 2017 a Fundației „Principesa Margareta a României”, dedicată bursierilor de anul acesta. Zeci de tineri din România, foarte talentați, dar cu posibilități materiale reduse, sunt susținuți anual de această Fundație, la finalul fiecărui an fiind organizată o Gală. De data aceasta, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a înmânat diplome celor 36 de bursieri ai programului „Tinere Talente” pentru performanţa artistică în domeniul artelor plastice şi al muzicii clasice. Singurul gorjean bursier al acestei Fundații este studentul Ionuț Pif Piscureanu.

Gala Tinere Talente are scopul de a etala publicului talentul creativ al celor 36 de bursieri ai programului, proiectele lor artistice individuale și comune, progresele pe care acești tineri le-au făcut de-a lungul anului 2017. Ionuț Pif Piscureanu este student în ultimul an la Design Vestimentar la Universitatea de Vest din Timișoara și singurul gorjean bursier al acestei Fundații. „În 10 ani de desfășurare a programului Tinere Talente, Fundația Principesa Margareta a României a investit peste 1.200.000 Euro în viitorul artistic al României. Peste 260 de tineri artiști aflați la început de drum, care provin din familii modeste, au fost susținuți cu burse, mentori și promovare, reușind astfel performanțe pe plan național și internațional”, scrie pe site-ul Fundației.

Pe scena Sălii Pictura a Teatrului Național din Capitală, tinerii muzicieni bursieri au introdus publicul în universul jazz-ului, iar tinerii artiști și-au prezentat lucrările în cadrul unei expoziții. Expoziția artiștilor plastici găzduiește lucrări de pictură, grafică, sculptură și design vestimentar, fiind deschisă de către Ana Neagoe – curator și artist vizual. O inedită instalație industrială de artă a fost realizată din piese de motor, în colaborare cu Groupe Renault, vernisată de Raluca Pantiș – designer. Expoziția va fi accesibilă publicului până vineri, 24 noiembrie.

„S-a finalizat un an frumos! Gala a fost ultimul eveniment din cadrul programului pe anul 2017. Bursierii de la muzică au prezentat un program muzical, în timp ce noi, artiștii plastici, am avut dedicată o expoziție. Tema a fost comună JAZZ. Am expus din lucrările realizate pentru temele de la facultate. Un an extraordinar pentru care vreau să le mulțumesc oamenilor deosebiți de la Fundația Principesa Margareta a României. Bursele acestea oferă șanse pe care cei mai mulți intre noi nu am avea cum să le avem!”, a declarat studentul Ionuț Pif Piscureanu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.