Primăria municipiului Târgu-Jiu a premiat marți, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, 723 de elevi de la unități școlare de pe raza localității. Elevii au avut rezultate deosebite la olimpiadele școlare-faza județeană. Pentru premierea olimpicilor, de la bugetul local a fost alocată suma de peste 235 mii lei.
Unul dintre momentele importante ale ședinței festive a Consiliului Local de marți, din cadrul Zilelor Orașului Târgu-Jiu, a fost acordarea stimulentelor financiare de la bugetul local elevilor care au obținut distincții la etapele județene ale olimpiadelor școlare organizate în anul școlar 2016-2017. Mai exact, un număr de 723 de elevi care învață la unități școlare din municipiul Târgu-Jiu și care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele județene au primit premii în bani. Potrivit unei hotărâri a CL, au fost premiați 140 de elevi câștigători ai premiului I, 110 copii care au luat locul II pe județ, 107 calificați pe locul III și alți 366 de elevi care au primit mențiune la faza județeană a olimpiadelor școlare de anul acesta.
Fiecare elev a primit următoarele sume de bani: cei care au câștigat premiul I- 400 lei, premiul II – 350 lei, premiul III – 300 lei, iar cei care au obținut mențiune – 250 lei. Cele mai multe premii au fost obținute de elevii târgujieni la olimpiada de limba și literatura română (68), la fizică (65) și la competiția „Lectura ca abilitate de viață” (67). Cele mai multe premii I au fost obținute de elevii din Târgu-Jiu la olimpiada de Limba engleză (24 de elevi). De asemenea, au fost înmânate diplome de excelenţă directorilor școlilor unde învață elevii ce au obținut aceste rezultate. Tot în cadrul aceleiași ședințe, au fost premiați și sportivii – echipe sub 20 de membri – din școlile târgujiene.