Și la Gorj a început evaluarea dosarelor depuse de cadrele didactice pentru gradațiile de merit. Documentația este la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, unde are loc analiza acesteia.
Și anul acesta, concurența este destul de mare în ceea ce privește obținerea gradațiilor de merit în Gorj. Inspectoratul Școlar Județean Gorj va acorda 171 de gradații de merit. Cea mai mare bătălie se dă între secretari, profesorii de limbi moderne, limba română și limba latină, educatori şi învăţători, informaticieni, dar și între cei care dețin funcții de conducere, îndrumare şi control. La aceste discipline, numărul candidaților care participă la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit de merit este, în unele cazuri, dublu față de gradațiile disponibile. „S-au încheiat înscrierile pentru gradații. S-au depus 268 de dosare pentru gradația de merit. Cea mai mare concurență a fost înregistrată pe posturile de secretar, unde sunt doar cinci locuri sau cinci gradații și s-au depus 15 dosare, concurență mare este și la educatoari-învățători, limbi moderne. Evaluarea se face de inspectorul școlar de specialitate, prin consultarea comisiei de specialitate. Apoi comisia județeană va prelua dosarele și va definitiva procesul de evaluare. Rezultatele finale vor fi afișate la avizierul ISJ pe data de 27 iunie, iar în 29-30 iunie se pot depun contestații. Soluționarea contestațiilor se face în perioada 3-5 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 7 iulie”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Gradațiile de merit se acordă pe o perioadă de cinci ani și înseamnă un spor de aproape 25% din salariul de bază. Pe 7 iulie va avea loc validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea acestora.