Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Bogdan Cuza, în vârstă de 62 de ani, descendent al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu. Strănepotul marelui domnitor a jucat, la finalul ceremoniei, „Hora Unirii“ alături de cei prezenți.

IMG_1683
Festivitatea s-a desfășurat la Complexul din zona Debarcader. Bogdan Cuza a spus că a fost surprins într-un mod plăcut de propunerea venită din partea universității din Târgu Jiu:

„Mă bucur că gorjenii sunt primii care prezintă interes pentru un descendent al numelui de Cuza. Sunt recunoscător Universității «Constantin Brâncuși» și avem o serie de proiecte comune pentru promovarea unor acțiuni pe piața germană. Proiectele se referă la schimburi de experiență între cadre universitare și studenții universității. De asemenea, alte proiecte se referă la stimularea activităților cadrelor didactice din Târgu Jiu și Germania, care ar putea să vină și să le predea studenților“.

Bogdan Cuza a făcut un apel la unitate: „Le mulțumesc gorjenilor pentru că s-au gândit la mine și la numele de Cuza, mai ales în această zi sfântă de 24 ianuarie. Aceleași sentimente le am și față de poporul român pe care îl iubesc enorm. Unitatea nu poate fi zdruncinată. Poate să aibă anumite sincope, dar nu poate să fie pierdută, pentru că este o moștenire a strămoșilor neamului, iar numele pe care îl port mă obligă ca peste tot să propovăduiesc ideea de unitate și s-o introduc așa cum pot în mințile și culturile oamenilor”.

Adrian Gorun președintele Senatului UCB, a spus că evenimentul este foarte important: „Este un eveniment foarte important, având în vedere conotația istorică a evenimentului, dar și beneficiul de avea în fața noastră un urmaș în viață al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bogdan Cuza a sprijinit Universitatea «Constantin Brâncuși» mai ales în promovarea imaginii sale peste hotare. Senatul apreciază astfel de gesturi și activități și a decis să-i confere titlul de «Doctor Honoris Causa». Eu consider că este și un act de reparație morală față de străbunul lui, Alexandru Ioan Cuza, și o recompensă pentru românismul pe care îl promovează în lume”.

Vrea să se întoarcă în România

IMG_1667Bogdan Cuza a avut emoții la decernarea înaltului titlu academic al universității din Târgu Jiu. Acesta este strănepot al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a sărbătorit „Unirea Principatelor“ în orașul lui Brâncuși. Bogdan Cuza trăiește de 26 de ani în Germania, dar își dorește să se întoarcă acasă, în România. El este acționar, alături de Dora Bota, la firma de textile Hedco din Oradea, fosta Uzină Mioriţa, și distribuie în Germania produsele acestei unități. Bogdan Cuza a spus că dorește să revină în România:

„Am plecat în interes de afaceri, dar nu am pierdut legătura cu România, pentru că seva afacerilor din Germania este trasă tot de pe urma unei producții care are loc la Oradea. Produsele care se fabrică la Oradea, prin intermediul meu, sunt distribuite în Europa. Vreau să mă întorc în România, pentru că rădăcinile mă atrag chiar dacă vreau sau nu vreau. Când o să revin, o să mă întorc cu toată familia”.

„E bine ca oamenii să știe că mai există familia Cuza”

Bogdan Cuza spune că numele pe care îl poartă îl obligă la responsabilitate: „Nu am niciun merit că port acest nume. Trebuie să-l port într-un mod foarte responsabil. Este o obligație pe care mi-am asumat-o și am preluat-o prin educația părinților mei. E bine ca oamenii să știe că mai există familia Cuza și că duce mai departe acest nume”.

Pe linia genealogiei, Bogdan este un strănepot al domnitorului. Bunicul său este Alexandru Constantin Cuza, băiatul vărului primar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Pe fiul său îl cheamă Alexandru Ioan Cuza

Pe fiul lui Bogdan Cuza îl cheamă Alexandru Ioan Cuza, fiind o tradiție în familia sa.

„La noi există o tradiție și se pune numele din bunic în nepot. Pe tatăl meu l-a chemat Alexandru Ioan Cuza și așa trebuia să-l cheme și pe băiatul meu. Pe băiatul băiatului meu îl va chema ori Bogda, ori Gheorghe, ori Ilie. Fiul meu trăiește și în Germania, dar și în România. A moștenit patriotismul și este foarte întrepătruns de misiunea numelui și de calitatea pe care o are. Băiatul meu are mai multe rădăcini din punct de vedere al afacerilor cu România și sper ca în viitorul apropiat să ne întoarcem”, a precizat Bogdan Cuza.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.