Stoina, comuna cu nume de fată curajoasă și rădăcini istorice geto-dacice

Ne-am propus să vă prezentăm informații despre comunele județului Gorj folosind ca baza de documentare monografiile apărute de-a lungul anilor. De această dată este rândul comunei Stoina, locul unde în fiecare primăvară, autoritățile locale organizează Festivalul „Mărțișoare folclorice”, care cuprinde trei secțiuni, respectiv soliști vocali, soliști instrumentiști și dansuri populare. De asemenea, de numele comunei Stoina sunt legate și importante descoperiri arheologice- șantierul arheologic de la Păișani, „La Cetate”, locuri pe unde au viețuit geto-dacii. În Stoina există și importante biserici de patrimoniu, vechi de 300 de ani, dar și alte edificii. Știați că numele acestei comunei are origini slave? Aflați, mai jos, detalii.

Comuna Stoina se află în sudul județului Gorj, pe partea dreaptă a râului Amaradia și este compusă din șapte sate. Stoina este cel mai mare dintre ele și tocmai de aceea a dat și numele comunei. Relieful este format din Dealurile Stoina și Slăvuţei despărţite de lunca largă a Amaradiei, care străbate comuna de la nord la sud.

Subsolul conţine petrol si gaze naturale, iar ocupaţia tradiţională a populaţiei este cultura cerealelor și creşterea animalelor. O parte din locuitorii comunei lucrează în Târgu-Jiu, Turceni și Craiova. Până în secolul al XIX-lea, potrivit autorului Constantin Hobeanu, toate satele erau așezate pe vâlcele, iar, mai apoi, după Războiul de Independență, o parte a locuitorilor au coborât la „drumul mare” (Drumul Național care trece prin comună n.red.). satul care a dat numele comunei este situat la centru, „Înainte n-a fost nimeni la șosea, ba nici șoseaua nu era pe unde trece astăzi.

Tot satul era strâns la vâlceaua Stoina, la un kilometru și jumătate spre apus de consiliul popular. Numele satului Stoina este numele vâlcelei celei mari, ramificată de un delușor, numit Curmătura. Se pare că Stoina înseamnă o vâlcea cu formă alungită după cum este și vâlceaua Stoinița”, spune autorul Hobeanu într-un articol din „Crinul satelor”, nr. 24 din septembrie 2012.

Nume de fată

Constantin Hobeanu a scris monografia comunei Stoina, care a avut la bază o amplă documentare. În volumul său, Hobeanu scrie că Stoina este un cuvânt de origine slavă și cel mai degrabă Stoina este nume de fată! „Se prea poate ca numele satului să vină de la numele unei fete sau al unei femei care a trăit cândva pe aceste meleaguri. (…)

La început, oamenii nu erau nici grupați, ci risipiți pe fundături, după cum povestește și cum rezultă din urmele de vetre de foc; denumiri ca La casa lui Achim, La boierul lui Șandru etc. Despre Dana se spune că ar fi ucis, cu mâna ei, un tătar-era deci asemănătoare cu eroina lui V. Alecsandri din Dan, căpitan de plai.

Este o poiană, așezată sus, unde, spun bătrânii, că se adunau fetele la cusut. (…)”, scrie în monografie. În ceea ce privește starea economică a celor din Stoina vremurilor de demult, Constantin Hobeanu notează că înainte de a se muta „la linie”, locuitorii duceau o viață grea, tot satul era așezat în vâlcea.

Aceștia se bizuiau pe producția locală: pomi, vii, grâu, porumb, vite, albine etc. „Sătenii din Stoina erau, în cea mai mare parte, moșneni și curelele lor de moșie mergeau de la răsărit din apa Amărăzii până la culmea dealului Iclean. (…) Culesul viilor începea la 14 septembrie pe stil vechi. Atunci era adevărată sărbătoare. Viile produceau vin mult și bun, iar vinul nu era dus acasă, ci rămânea la pivnițele din dealuri. (…) Țarina era foarte productivă. Erau și bălți cu pește”, scria Constantin Hobeanu. 

Festivalul de la Stoina

Primăvara este anunțată și de Festivalul „Mărțișoare folclorice” la Stoina. Aici, an de an, se reunesc zeci de tineri talentați, care își doresc să ducă mai departe tradițiile satelor din care provin.

Festivalul „Mărțișoare folclorice”, care cuprinde trei secțiuni, respectiv soliști vocali, soliști instrumentiști și dansuri populare, iar fiecare localitate invitată poate înscrie în concurs maximum doi interpreți de muzică populară, doi instrumentiști și o formație de dansuri.

Pentru secțiunea soliști vocali și instrumentiști pot participa interpreți cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani. Pentru formațiile de dansuri, vârsta admisă este între 7-18 ani. Soliștii vocali și instrumentiștii vor interpreta două piese, dintre care una fără acompaniament (doină, baladă).

Monumente de patrimoniu

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din comuna Stoina este Biserica din satul Păişani, construită în anul 1768, din cărămidă și care are o pictură specifică, frumoasă.

„În timpul Primului Război Mondial, Biserica a suferit numeroase stricăciuni din partea armatelor de ocupaţie ce au transformat-o în grajd de cai, arzând arhiva, cărţile de cult şi mobilierul, iar clopotul a fost topit. În 1938 se fac din nou reparaţii (…), dar o găsim afectată de cutremurul din 1940. Între 1941-1942, s-a renovat biserica după ce fusese afectată de cutremur prin strădania preotului Ioan Nicolăescu, când s-a făcut consolidarea prin legarea în fier, s-a refăcut acoperişul, apoi s-a spălat pictura interioară.

Pictura interioară şi exterioară a fost restaurată de către pictorul bucureştean Trăşculescu Gheorghe, prin străduinţa preotului Constantin Nicolescu, în timpul căruia s-a reparat din nou acoperişul, acoperindu-se cu şiţă, au fost mărite streaşinile, ferestrele au fost micşorate şi biserica a fost electrificată”, scria Claudiu Stancu într-un număr al săptămânalului Vertical-2012.

Situl arheologic de la Stoina

Cetatea geto-dacică de la Stoina se află într-un loc numit „La Cetate“ sau „Viile lui Negricea“. Aici au fost găsite mai multe vase ceramice, dar şi oase de animale.

De asemenea, În urma cercetărilor efectuate la cetatea geto-dacică de la Păişani s-a descoperit în premieră un mod nou de realizare a cărămizilor folosite la construcţia fortificaţiilor. Așezarea geto-dacică datează, probabil, în secolul IV – î.Chr., cu ceva elemente anterioare, spun specialiștii.

„Se ştie că este un sit arheologic încă de la un chestionar pe care l-a formulat Alexandru Odobescu în secolul al XIX-lea, în jurul anului 1870, care a primit răspunsuri de la autorităţile locale. Ulterior, în 1918, un arheolog german a venit aici ca să cerceteze zona. A venit cu o trupă de soldaţi şi angajaţi locali, realizând prima schiţă a sitului în care a sesizat cele două fortificaţii. În anul 1986, aici a săpat profesorul de arheologie şi istorie Petre Gherhe.

A intrat în circulaţia literaturii ştiinţifice de specialitate, dar nu a mai progresat cercetarea la faţa locului“, spunea arheologul Vlad Vintilă Zirra, de la Institutul de Arheologie Bucureşti, responsabilul ştiinţific al şantierului.