Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Dacă aţi ajuns la articolul acesta cel mai probabil sunteţi utilizatori ai platformei fondată de Mark Zuckerberg, ca şi mine, de altfel. Astăzi vorbesc despre locul meu preferat din marea grădină a Facebook-ului, un grup destinat pasionaţilor şi cusătorilor de ii – SEMNE CUSUTE ÎN ACŢIUNE.

 

„SEMNE CUSUTE ÎN ACŢIUNE este grupul care prin intermediul Facebook oferă suport şi motivaţie celor ce cochetează cu ideea de a-şi coase singure cămăşile – fie că sunt la prima ie, fie că au acumulat experienţa din martie 2014 şi până acum”, spune arhitecta Ioana Corduneanu, fondatoarea acestuia. În prezent aici sunt reuniţi aproximativ 20. 600 de membri, iar statutul grupului este de şezătoare on-line, ce îşi propune să aduca în prezent cămaşa tradiţională exact aşa cum o coseau înaintaşele noastre în perioada ei de glorie: 1835-1918, împreună cu simbolurile puse cu acul pe pânză şi mesajele transmise către noi, cei ce le admirăm acum, decenii mai târziu. Sunt membră aici de aproape doi ani, iar în acest timp am reuşit să-mi extind considerabil orizonturile cunoaşterii în ceea ce priveşte costumul tradiţional din România, să cos o ie cu ajutorul membrelor care m-au sfătuit şi să îmi fac curaj să mă înscriu (apoi să fiu acceptată) într-un proiect foarte ambiţios și destul de dificil, IA AIEVEA. Dacă veţi arunca o geană în grupul mult lăudat de mine veţi da de multe cămăşi în lucru şi doamne săritoare care răspund punctual la nelămuriri. Dacă vă doriţi să coaseţi o ie, SEMNE CUSUTE ÎN ACŢIUNE este cel mai la îndemână loc din care veţi putea alege un model, fie din planşele ce se găsesc în fişierele grupului, fie de la doamnele care au reprodus cămăşi moştenite sau iubite la prima vedere din muzee sau tablourile marilor pictori (cineva coase o cămaşă după modelul din pictura lui Constantin Dan Rosenthal- ‚‚România Revoluţionară’’).

 Lumea este prietenoasă aici şi nimeni nu se sfieşte să împartă modelul cu alţii, până la urmă scopul nostru este să lăsăm o moştenire cât mai considerabilă generaţiilor viitoare. Pentru ca totul să fie mai interesant şi organizat, în cadrul grupului, au fost iniţiate cateva acţiuni de recuperare de patrimoniu: PRIMA IE unde puteţi coase orice model de cămaşă, aşa-zisa ‚‚ie şcoală’’, IA AIDOMA (aidoma= la fel), care lansează provocarea de reproducere a cămăşilor aflate în muzeele mari ale lumii (Muzeul Metropolitan- New York, Muzeul de textile al Canadei, Muzeul Hornimann- Londra, etc) sau din colecţii etnografice private. Cel mai ambiţios proiect este IA AIEVEA( aievea= cu adevarat), care propune ca punct de plecare izvoade din cămăşi cu o vechime considerabilă, într-un stadiu avansat de degradare (din unele rămase numai frânturi de modele), aflate în depozitele Muzeului Ţăranului Român- Bucureşti. În jurul acestor izvoare se va creea o compoziţie personalizată, fără a îngrădi prea tare creativitatea femeilor din secolul XXI, în concordanță cu ce s-a cusut acum aproximativ doua secole. Pentru a întelege mai bine ce se întâmplă în SEMNE CUSUTE ÎN ACŢIUNE, vă încurajez să citiţi câteva postari (pentru că grupul este public), iar dacă vă încântă ce veţi vedea, sunteţi bine veniti alaturi de noi!

Carmen CIOCHINĂ (autor)

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.