Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

tudorStatuia lui Tudor Vladimirescu, un monument atât de vechi, dar atât de puțin cunoscut de generațiile de astăzi și chiar de cele care au trăit în anii comunismului. Astăzi, aflați lucruri inedite despre această lucrare realizată nu în România, ci la mii de kilometri distanță de orașul în care se află în prezent. Statuia conducătorului Revoluției de la 1821 a fost realizată la Milano și a fost prima amplasată în municipiul Târgu Jiu.

Statuia se află și astăzi amplasată în centrul orașului Târgu-Jiu, în parcul de vis- a- vis de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. Ansamblul statutar a fost ridicat în memoria celui care a condus mișcarea revoluționară de la 1821, prezența acestei lucrări amintind tuturor de originile figurii emblematice pentru istoria Țării Românești. Statuia a apărut ca urmare a unei dezvoltări a orașului.

„La sfârşitul secolului al XIX-lea, oraşul Târgu  Jiu a cunoscut o dezvoltare edilitară ce a implicat construcţia unor importante clădiri publice, sistematizarea străzilor, introducerea iluminatului stradal. În aceeaşi perioadă, oraşul a fost pus în legătură directă cu cele mai importante centre urbane ale ţării odată cu extinderea reţelei naţionale de căi ferate.

Astfel, în iulie 1888, a fost inaugurată calea ferată Târgu Jiu – Târgu  Cărbuneşti – Filiaşi ce asigură legătura cu oraşul Craiova şi, implicit, cu oraşul Bucureşti. În anul 1890 a fost construită clădirea Liceului «Tudor Vladimirescu», situată în zona centrală a Târgu Jiului, în apropierea Şcolii Primare de Băieţi. În faţa clădirii Liceului «Tudor Vladimirescu» avea să fie amplasată prima statuie din oraşul Târgu Jiu”, scria profesorul gorjean Valentin Pătrașcu în urmă cu aproximativ patru ani.

stat 1Materialul din care este realizată statuia este bronzul, ea fiind realizată de sculptorul gorjean Constantin Bălăcescu.

Opera realizată de acesta a fost turnată într-un atelier din Milano, iar apoi transportată la Târgu Jiu și amplasată în locul unde se află și astăzi, într-un părculeţ amenajat în faţa intrării principale a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” şi în vecinătatea caselor ce au aparţinut pitarului Vasile Moangă, locul unde Tudor Vladimirescu a poposit atunci când s-a aflat la Târgu Jiu, în anul 1821.

„Statuia a fost inaugurată în anul 1898, an în care a început şi construcţia unui nou sediu al primăriei oraşului Târgu Jiu. Începerea lucrărilor de construcţie a primăriei era prezentată de către Alexandru Ştefulescu în lucrarea «Istoria Târgu-Jiului», editată în 1906, astfel:

«La 22 august 1898 s-a pus peatra fundamentală a palatului municipal în prezenţa Alteţei Sale Prinţului Ferdinand, moştenitorul tronului. Tot în 1898 i s-a ridicat o statuie de bronz Domnului Tudor, drept recunoştinţă pentru sacrificarea sa eroică pentru naţiune»”, mai consemnează profesorul Valentin Pătrașcu într-un articol din primăvara anului 2011.

Impunătoarea statuie a lui Tudor Vladimirescu este amplasată pe bucăți mari de piatră, iar la baza acesteia se află un leu turnat tot în bronz.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.