Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La sediul Complexului Studențesc Debarcader din municipiul Târgu-Jiu, în sala de conferințe a Facultății de Științe Medicale și Comportamentale a „Universității Constantin Brâncuși”, are loc, mâine, 4 mai, de la ora 15:00, sesiunea de promovare a Programului „Start-up nation Romania”. Prin „Start-up nation Romania” statul român vrea să ajute antreprenorii să-și deschidă firme și să promoveze antreprenoriatul.

Start-up-Nation-650x435 ucb-debarcader

Programul „Start-up nation Romania” a fost aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii și se adresează tinerilor cetățeni români, cu vârsta minimă de 18 ani, care vor să își înființeze o companie și care vor fi motivați să rămână în țară și să desfășoare activități de antreprenoriat. Bugetul total al programului este de 1.713.798.000 lei și este finanțat de la bugetul statului și din fonduri europene. Programul „Start-up Nation Romania” are ca obiectiv principal stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale star-up-urilor, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și facilitarea accesului acestora la finanțare.

pmb Start-up-nation-Romania-1024

La evenimentul de la Târgu-Jiu vor participa: Harry-Ilan Laufer – Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; Adrian Mlădinoiu – Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului; Radu Ghinea – Directorul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperații Craiova, reprezentanți ai autorităților publice locale. Reprezentanții CJ Gorj spun că programul „Start-up Nation Romania” este cel mai generos program de finanţare pentru IMM-uri. Prin „Start-up Nation Romania” statul român vrea să ajute antreprenorii să-și deschidă firme și să promoveze antreprenoriatul. Programul va fi finanţat în perioada 2017-2020 din buget, fiind prevăzută acordarea de ajutoare de minimis, pentru un număr maxim anual de 10.000 de beneficiari – aşadar finanţarea este de 2 miliarde lei anual. Activităţi eligibile sunt de la achiziţia de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, investiţii în active necorporale, echipamente IT până la crearea paginii web de promovare.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.