Un repertoriu divers, 130 de artiști de operă, între care se numără soliști consacrați ai genului, două scene în aer liber, la Castelul Corvinilor și Palatul Magna Curia, sunt doar câteva dintre reperele Festivalului Internațional de operă în aer liber „Hunedoara Lirică”, eveniment cultural care are loc zilele acestea la Deva, Hunedoara și Petroșani. Festivalul se desfășoară în perioada 16 – 21 iulie în județul vecin, Hunedoara.
Publicul va putea asculta lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Georges Bizet, Charles-Francois Gounod și Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov în interpretarea artiștilor Julia Novikova (Rusia, câștigătoarea celebrei competiții Operalia, sub conducerea lui Placido Domingo), Anooshah Golesorkhi (SUA), Felipe Rojas Velozo (Chile), Theodore Coresi (Austria), Catarina Lal (România) și Stella Kavvadia Alevra (Grecia). „În aceste spectacole sunt prezenți artiști de marcă, foarte valoroși, staruri în perioada actuală, tineri artiști care au ajuns la un nivel deosebit. Sunt musafiri care vin de la Teatrul Balșoi, de la Scala din Milano, care au cântat la Arena di Verona sau la Metropolitan Opera. Aș putea exemplifica prin baritonul din opera Rigoletto, Anooshah Golesorkhi, care a cântat șase stagiuni la Metropolitan Opera, și alături de el o avem ca invitată de onoare pe Julia Novikova, o tânără artistică de origine rusă, care a câștigat, la 23 de ani, premiul Operalia al maestrului Placido Domingo, alături de care a și cântat”, a declarat directorul artistic al festivalului, maestrul Theodore Coresi.
Repertoriul festivalului cuprinde două spectacole cu arii din opere, operele „Rigoletto” — de G.Verdi, „Tosca” — de G. Puccini, și „Cosi fan tutte” — de W.A. Mozart, opera rock „Zrinyi 1566”, dar și un concert simfonic susținut de Filarmonica de Tineret din Haga, Olanda. Marți, la Castelul Corvinilor va fi prezentată opera rock „Zrinyi 1566”, realizată de o companie din Ungaria, iar miercuri, pe scena în aer liber de la Palatul Magna Curia din Deva este programat spectacolul cu opera „Rigoletto” de G. Verdi; dirijor: Juan Cantarell (Spania). Festivalul continuă joi la Castelul Corvinilor cu opera „Tosca” de G. Puccini și se va încheia vineri, la Teatrul din Deva cu spectacolul „Cosi fan tutte”, de W.A. Mozart.
Programul detaliat al festivalului poate fi consultat pe internet la adresa www.hunedoaralirica.ro.
Festivalul „Hunedoara Lirică” 2017 este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Teatrul de Artă Deva, cu sprijinul primăriilor din Deva și Petroșani și cu participarea extraordinară a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.