Cel mai mare târg de produse tradiţionale şi netradiţionale din Oltenia şi unul dintre cele mai mari din țară, Nedeia de la Polovragi, se desfășoară în această săptămână.
În zilele de 19 şi 20 iulie vor avea loc spectacole de dansuri şi muzică populară, pe scena amenajată chiar în incinta târgului. Programul artistic va include dansatori şi solişti vocali de marcă. Vor evolua membrii Ansamblului “Cheile Olteţului”, iar pe 20 iulie, de la ora 11:00, se va desfăşura parada formaţiilor şi o paradă a portului, dansului şi cântecului popular ciobănesc. Va fi o manifestare de amploare, pentru că reuneşte peste 600 de persoane îmbrăcate în costume populare.
Nedeia de la Polovragi datează încă din secolul al XVII-lea
Nedeia de la Polovragi datează încă din secolul al XVII-lea, când se organiza un mic bâlci unde negustorii aduceau clopote, şei de piele, cuie de şindrilă, hamuri, desagi, frânghii, încălţăminte şi, totodată, era o ocazie de întâlnire pentru ciobanii din Gorj, Vâlcea, Alba şi Sibiu, pentru a face schimb de mărfuri şi a discuta despre traiul la munte şi viaţa de cioban.
Nedeia de Sfântul Ilie de la Polovragi este organizată de Primăria, Consiliul local, Căminul Cultural Polovragi, Şcoala Generală Polovragi şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
Parteneri: Consiliul Judeţean şi Prefectura Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell“, Biblioteca “Arthur Bădiţa” Polovragi.
Miercuri 19 iulie 2017, orele 17.00 la Căminul Cultural:
– Lansare de carte: Constantin Căşlaru, Vlahii, realitate etnică românească. Istorie şi legendă
– Expoziţie de fotografie veche
– Expoziţie de artă populară
– Expoziţie de artă plastică Bogdan Epure şi Ştefan Strâmbu, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România
– Spectacol folcloric
Joi 20 iulie 2017
– orele 11.00, Parada portului, dansului şi cântecului păstoresc
– orele 12.00, Festivitatea de deschidere a Nedeii de la Polovragi
– orele 12.30, Premierea familiilor care împlinesc 50 ani de căsătorie şi a tinerilor care împlinesc 18 ani
– orele 13.00, Spectacol folcloric susţinut de ansamblurile folclorice din:
– Răşinari, Jina, Valea Viilor, Poiana şi Tilişca din judeţul Sibiu
– Băbeni, Vaideeni, Mălaia şi Horezu din judeţul Vâlcea
– Dobroteşti judeţul Teleorman
– Corbi şi Brădulet din judeţul Argeş
– Pogoneşti judeţul Vaslui
– Polovragi, Baia de Fier, Bumbeşti- Piţic, Ţânţăreni, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Biblioteca “Arthur Bădiţa” din Polovragi
1 Comment