Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Soprana gorjeană Daniela Popescu, elevă în ultimul an la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti,  a câştigat din nou locul I la Olimpiada Naţională de Canto Clasic, care s-a desfăşurat la Colegiul de muzică „George Enescu” din Bucureşti. Mai mult decât atât, artista gorjeană a reușit să obțină maximum, de puncte, situație foarte rară, care se înregistrează doar în cazul talentelor de excepție.

Daniela a interpretat aria „Eleonor” de Verdi şi alte trei piese, printre care se numără Liedul „Spring Waters” de Rachmaninov şi „Quia Respexit”- Bach. „Este al doilea an consecutiv în care primesc premiul I şi punctajul maxim, astfel încât am intrat în Gală. Au participat aproximativ 50 de concurenţi din toată ţara”, a precizat Daniela Popescu.

Va studia la Royal College of Music din Londra

Daniela urmează să plece din ţară după ce va încheia Bacalaureatul, pentru că a fost admisă cu bursă la una dintre cele mai importante universităţi de muzică din Europa, Royal College of Music din Londra. A uimit juriul prin calităţile sale deosebite şi a fost admisă pe loc, deşi rezultatele urmau să fie afişate mai târziu.

Tatăl este șomer, iar mama asistentă medicală

Tânăra provine dintr-o familie modestă din comuna Stejari. Mama ei este asistentă medicală, iar tatăl – şomer. Cu toate acestea, părinţii au susţinut-o mereu pentru a-şi urma visul, însă fără sprijinul unor oameni cu sufletul mare, Daniela nu ar fi putut ajunge la nivelul la care se află. „Vreau să mulţumesc Clubului Rotary Târgu-Jiu pentru sprijinul financiar pe care mi-l acordă, domnului David de la Artego. De asemenea, vor rămâne care mentorii meii domnii Viorel Gârbaciu şi Aurel Popescu. Vreau să-i mulţumesc doamnei mele profesoare Georgeta Ionescu şi părinţilor mei pentru încrederea acordată şi sprijinul pe care mi l-au acordat în a-mi urma visul”, a spus Daniela Popescu.

Îndrăgostită de muzică din copilărie

A fost îndrăgostită de mică de muzică . A început cu muzica populară, fără să aibă vreun îndrumător. A participat la mai multe festivaluri de muzică populară desfăşurate în comunele din judeţul Gorj şi s-a clasat pe primele locuri, fără o pregătire specială. A simțit că muzica populară o limitează și, începând cu ultimii ani de gimnaziu, Daniela a descoperit singură muzica clasică şi a început să înveţe piesele de la radio.  În clasa a VI-a, Daniela s-a înscris la Şcoala Populară de Artă, la cursul de pian clasic, condus de către profesorul Aurel Popescu, cel care a descoperit, alături de Viorel Gârbaciu, fostul director al instituţiei, talentul imens al tinerei.

Daniela Popescu a devenit în anul 2012 solistă a Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”. La unul dintre spectacolele susţinute de ea au asistat şi muzicologi din Bucureşti, care au îndrumat-o să urmeze un liceu de muzică din Capitală, ceea ce a şi făcut, intrând prima la secţia de canto clasic la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.