Institutul Cultural Român de la Londra prezintă, ȋn cadrul Seriei Concertelor Enescu, joi, 4 aprilie, de la ora 19:00, un concert susținut de soliștii Operei Naționale București, Marta Sandu – soprană și Daniel Magdal – tenor, acompaniați la pian de Alexandru Burcă. Programul evenimentului va cuprinde arii celebre din creația compozitorului Giacomo Puccini – în celebrarea a 100 de ani de la trecerea sa în neființă, precum și lieduri de George Enescu, Nicolae Bretan și Dan Dediu.
Seara va debuta cu o introducere susținută de muzicologul Oltea Șerban Pârâu, care va prezenta ediția din 2023 a Bucharest Opera Festival, precum și ediția de anul acesta care va avea loc ȋn perioada 7-16 iunie. De asemenea, ȋn cadrul evenimentului, va fi proiectat un scurt documentar despre Bucharest Opera Festival, ediția 2023.
Aflat la cea de-a treia ediție, Bucharest Opera Festival contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, urmărind consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de opera și balet din țară și străinatate. Ȋn acest sens, evenimentul organizat la ICR Londra constituie o oportunitate de a crea noi punți de legătura cu mediul muzical britanic, oferind un important prilej de ȋntâlniri ai reprezentanților Operei Naționale București cu directorul artistic a English National Opera – Bob Holland, precum și cu Oliver Mears, director artistic al Royal Opera House Covent Garden.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:
https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/