Fundația HAR („Habitat și Artă în România”), în parteneriat cu Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” și Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează cea de a V-a ediție a expoziției de icoane realizate de iconarii „Școlii de la Vlădești” și de invitații lor. Expoziția este dedicată memoriei sculptorului Alexandru Nancu.
Vor fi prezenți cu lucrări artiștii iconari: Augustin Cantea, Mioara Comănescu, Tania Costea, Aurora Filigean, Ion Filigean, Adriana Ileana Ghica, Cristina Ionescu Berechet, Irina Ionescu, Irina Markovski, Pr. Sorin-Ioan Părăușeanu, Filofteia Pisăru, Marlena Târcavu, Constantin Țanea.
Anul acesta, în premieră, membrilor Școlii de la Vlădești li se alătură pe simeze, în calitate de invitați, șapte reputați artiști iconari și pictori bisericești din București, Alba Iulia și Constanța: Cătălin Băluț, Mihai Coman, Marin Deaconu, Elena Murariu, Costel Nacu, Camelia Popa și Ioan Popa.
Evenimentul va avea loc începând de sâmbătă, 21 mai 2021, când se sărbătorește hramului Bisericii de lemn Sfinții Împărați Constantin și Elena de la Anghelești-Pietrari, cea mai veche biserică de lemn atestată din județul Vâlcea, relocată și restaurată în perioada 2009-2011 de către Fundația HAR („Habitat și Artă în România”) la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni.
Expoziția de icoane realizate în mai multe tehnici, precum: icoană pe lemn, icoană pe sticlă, icoană în mozaic, icoană în lemn, va fi deschisă timp de o lună, până pe 21 iunie 2022.
Slujba de hram va avea loc începând de la ora 9.00, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni.
Vernisajul expoziției de icoane „Școala de la Vlădești – Ediția a V-a” va avea loc în incinta școlii de patrimoniu de la Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni, la ora 14.00.