Familia Pleniceanu și binefacerile lor pentru gorjeni au constituit subiectul multor articole și studii din care aflăm și faptul că cei doi soți, cunoscuți pentru implicarea în viața comunității din care făceau parte, au contribuit la înființarea unei Școli de Meserii în Vădeni, pe un teren pe care l-au donat statului. Chiar dacă erau cea mai bogată familie a acestor locuri, soții Pleniceanu înțelegeau foarte bine necesitățile de dezvoltare ale Vădeniului și Târgu-Jiului. În 1911 a luat ființă, în comuna Vădeni, școala primară de meserii cu secțiile: fierărie, rotărie și lemnărie”.
Familia Pleniceanu a venit la Vădeni în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și s-au stabilit aici. Erau cei mai bogați din zonă, dar în același timp erau conștienți de binele pe care îl puteau face consătenilor lor, pe care i-au ajutat mereu. Astfel, potrivit datelor istorice, soții Maria și Dumitru Pleniceanu au înființat școli, au construit clădiri pe care le-au donat comunității, au ferit burse elevilor nevoiași. Tot ce au făcut arată că înțelegeau necesitățile de dezvoltare ale comunității și puneau bazele instruirii tinerilor care doreau să învețe o meserie și să aibă un viitor. „Soții Dumitru și maria Pleniceanu au finanţat ridicarea unui local pentru şcoală primară, altul pentru o școală de arte și meserii, un altul pentru primărie şi unul pentru o bancă. Au susținut campania militară de la 1877-1878 și alte campanii social-umanitare din Gorj. (…) au oferit burse copiilor care proveneau din familii nevoiaşe şi au donat treptat de-a lungul anilor părţi din averea lor comunităţii locale. Au înzestrat şcoala din Vădeni cu mobilier şi rechizite pentru copii dornici să deprindă tainele învăţăturii. Au donat mai multe icoane, sfeşnice, candele şi alte obiecte bisericeşti, Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Parohia Vădeni”, scris profesorul și istoricul Andrei Popete-Pătrașcu, vicepreședintele Asociației Naționale „Cultul Eroilor Regina Maria”.
Soții Pleniceanu au luptat activ pentru înființarea Școlii de Meserii din Vădeni, au donat peste 5.000 de pogoane de teren cu condiția ca Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice să înființeze școala și aceasta să poarte numele „Școala de Meserii Dumitru și Maria Pleniceanu”, urmând a forma meșteșugari capabili. Aceste lucruri se întâmplau spre sfârșitul anului 1906, iar la începutul anului următor, boierul Dumitru Pleniceanu a trecut în neființă. Soția sa, Maria, a continuat planurile și a finanțat construirea edificiului. Pe data de 10 octombrie 1911 va lua ființă în comuna Vădeni „o școală primară de meserii” cu secțiile: fierărie, rotărie și lemnărie. „De-a lungul anilor în care a funcționat, școala s-a transformat în Școala Inferioară de Meserii cu durata de cinci ani, cu cinci secții: fierărie, lăcătușerie, tâmplărie, rotărie, sculptură”, a scris profesorul dr. Gh. Țiclete într-un articol publicat în monografia „Școala târgujiană”- 2005. În timpul Primului Război Mondial și celebra Școală de Ceramică de la Târgu-Jiu își întrerupe activitatea, iar din 1925 se va uni cu Școala Pleniceanu. „De la data de 1 Oct. 1911 până la 1 Oct. 1923 această școală a funcționat cu gradul de școală elementară de meserii. De la 1 Oct. 1923 s-a ridicat la gradul de școală de arte și meserii. Pe ziua de 1 Oct. 1925 Școala Ceramică din Târgu-Jiu s-a desființat, iar cele 2 secțiuni, ceramică și modelaj, s-au alipit acestei școli. (…) Din corespondența purtată între Casa Școalelor și a Culturii Poporului și Școala de Arte și Meserii înființată de familia Pleniceanu, aflăm că la data de 19 decembrie 1927, se solicită, conform „testamentului defunctului donator Dimitrie Pleniceanu”, ca școala să poarte denumirea Dimitrie și Maria Pleniceanu, existând chiar și o aprobare prin Înalt Decret Regal. În circulara Casei Școalelor și a Culturii Poporului se preciza că: „întrucât școala nu poartă acest nume, vă rugăm să faceți o firmă a școalei cu numele Dimitrie și Maria Pleniceanu, iar corespondența va purta acest antet”, scria istoricul Andrei Popete-Pătrașcu pe site-ul asociatiapleniceanu.com.
Tot profesorul dr. Gh. Țiclete scria că Școala Pleniceanu, în perioada 1942-1946, s-a numit Școala Tehnică Industrială de Gradul I, iar după 1946 revine la vechea denumire de Gimnaziu Industrial. În perioada 1959-1965, unitatea este oarecum reînființată și poartă iarăși denumirea de Școala de Meserii.