Regele Mihai I şi familia regală s-au refugiat, timp de trei săptămâni, într-un conac din satul gorjean Dobrița, pentru a fi protejat de atacul armatei germane după anunţul privind ieşirea României din Alianţa cu puterile Axei. Regele Mihai s-a îndrăgostit de acest loc și de oamenii de aici. Acesta este și motivul pentru care sătenii din Dobrița poartă un mare respect familiei regale și sunt susținătorii monarhiei.
În seara zilei de 22 august 1944 s-a transmis la radio Proclamaţia Regelui Mihai, prin care s-a anunţat ieşirea României din Alianţa cu puterile Axei, încetarea războiului împotriva Naţiunilor Unite şi formarea unui guvern de uniune naţională. Hitler a ordonat anihilarea acestei lovituri, iar pentru a se pune la adăpost, regele Mihai și familia regală s-au refugiat, în mare secret, în satul gorjean Dobrița, de la poalele munților Vâlcan.
„La 23 august, ora 24:00, Hitler a dat ordin armatei germane din România «de a suprima puciul, a-l captura pe rege şi camarila de la Palat şi a constitui un guvern condus de un general filogerman, în cazul că mareşalul Antonescu nu ar mai fi disponibil». Să se conformeze ordinului lui Hitler, trupele germane urmau să acţioneze de îndată pentru înfrângerea puciului, ţinta principală fiind Regele Mihai. Să-l salveze, C. Sănătescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, a propus Regelui să plece din Bucureşti.
Locaţia stabilită Suveranului a fost Dobriţa, judeţul Gorj. În noaptea de 23/24 august, la ora 1:00, patru maşini, una condusă chiar de rege, au părăsit incinta Palatului Elisabeta, cu destinaţia Dobriţa“, scria Alexandru Doru Şerban, în cartea „Vremelnic trecători prin Gorj”.
Conacul lui Petru Petrescu, refugiul familiei regale
Dumitru Dănău, colonel în rezervă, a consemnat în publicaţia „Gorjul aviatic”, măsurile de siguranţă care au fost luate pentru ca viaţa regelui să nu fie pusă în pericol. Locul ales pentru adăpostirea regelui a fost conacul lui Petru Petrescu, care era pe atunci director al Uzinelor Reşiţa:
„Generalul Sănătescu, aflat în compania lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnaraş şi Titel Petrescu, i-a dat ordin lui Emilian să-i pregătească Regelui un refugiu sigur. Ales, iniţial la Sadu, în cele din urmă, acesta a fost fixat în munţii noştri gorjeneşti, la Dobriţa.
În conacul lui Petru Petrescu, pe atunci directorul militar al Uzinelor Reşiţa. Regele mai era însoţit de Regina-mamă, de Vergoti, Negropontes, Bossy (şeful Casei militare), Udriţky (pilotul avionului regal). Sosea în mod regulat, şi Mocsony Stârcea, devenit mareşal al Palatului. Conacul-cetate dispunea de o apărare circulară şi de măsuri severe de interzicere a comunicaţiilor dinspre Turnu-Severin, Valea Sadului, Târgu Jiu. Legătura cu Capitala era asigurată printr-o linie aeriană Bucureşti – Stăneşti.
Aici a sosit avionul-şcoală al Regelui, pilotat de comandorul Udriţky. Pe 10 septembrie, precizează generalul Emilian Ionescu, la chemarea comandamentului insurecţional, Suveranul părăsea conacul generalului Petrescu, iar odată cu aceasta, şi Gorjul“.
Decretul Regal emis de la Dobriţa
De la Dobriţa s-a dat Decretul Regal din 31 august 1944, publicat în Monitorul Oficial nr.202 din 2 septembrie, prin care regele a preluat toate puterile:
„Art.I. Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 1866, cu modificări ce ulterior au fost aduse şi de Constituţia din 29 martie 1923.
Art.II. Sub rezerva celor cuprinse în art.III şi art.IV, puterile statului se vor exercita după regulile aşezate în Constituţia din 1923.
Art.III. Un decret dat în urma Hotărârii Consiliului de Miniştri va organiza Reprezentanţa Naţională.
Art.IV. Până la organizarea Reprezentanţei Naţionale, puterea legislativă se exercită de Rege, la propunerea Consiliului de Miniştri“.
Regele Mihai I, îndrăgit de localnici
Regele Mihai I a avut numeoroase întâlniri cu localnicii din Dobrița. Medicul Dan Aurelian Duminică consemna în ziarul „Gorjeanul” întâlnirea pe care am avut-o cu regele Mihai I:
„În seara zilei de 26 august 1944, cred, jucam mingea împreună cu alţi copii de seama mea pe strada din partea de sud a coloniei Valea Sadului (n.r. – Bumbeşti-Jiu), stradă care era închisă spre drumul principal de o mare poartă. Locuiam în colonia Valea Sadului încă de la începutul războiului, deoarece tatăl meu lucra la «Pirotehnia Armatei».
La un moment dat, apare un şir de autoturisme care virează brusc spre intrarea coloniei. Cum porţile coloniei erau închise, şoferul din primul autoturism a oprit şi a strigat la noi copiii, să le deschidem, ceea ce a am şi făcut. Toţi am rămas cu gurile căscate, pentru că printre ocupanţii locurilor din autoturism am recunoscut pe Regele Mihai şi pe Regina-Mamă Elena.
Cunoşteam bine chipurile celor doi suverani, ca şi pe cel al Mareşalului Ion Antonescu, pentru că aveam tablourile lor deasupra catedrei în fiecare clasă, iar în manualele şcolare aveam pe primele pagini pozele celor trei. Şirul de autoturisme a trecut destul de încet pe lângă noi, după care s-a îndreptat spre clădirea din centrul coloniei, căreia pe vremea aceea i se zicea «cazinou». Nu peste mult timp uimirea noastră, a copiilor, a fost şi mai mare, când ne-am trezit cu o unitate militară care a înconjurat colonia şi a luat poziţia de luptă”.
Mihai I s-a tuns la un tâmplar
„Radu Ion, angajat al atelierului de tâmplărie la Uzina Sadu, practica pe lângă meseria de bază şi pe cea de frizer. El a mers la Cazinou pentru a-l bărbieri pe rege. Frizerul era supravegheat de doi ofiţeri“, se mai arată în lucrarea „Vremelnic trecători prin Gorj”.
Regele a revenit în Bucureşti din „exilul gorjean” la 10 septembrie 1944 şi i s-a stabilit reşedinţa în Palatul din şoseaua Kiseleff.
