Festivalul Național de Teatru „Zilele Elvira Godeanu“ va debuta duminică, 13 mai, de la ora 19:00, cu premiera piesei „Sărutul“. Regia, scenografia, conceptul și universul sonor îi aparțin lui Horațiu Mihaiu.
Spectacolul are ca temă actul creației lui Constantin Brâncuși, dar și episoadele care au marcat viața marelui sculptor. „Acest spectacol este gândit pentru a fi o carte de vizită a teatrului nostru din Târgu Jiu. Este un eseu vizual teatral, în regia domnului Horațiu Mihaiu“, a spus Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“.
Distribuția este una numeroasă, iar pe scenă vor fi prezenți aproape toți actorii teatrului din Târgu Jiu. Constantin Brâncuși va fi însuflețit de Ion Alexandrescu, Dumnezeu de Marian Negrescu și de Radu Botar, Sfântul Petru va fi interpretat de Dumitru Calotă, iar muzele vor fi jucate de Monica Sfetcu, Rodica Negrescu, Adelina Puzdrea, Mihai Robert Rădulea, Cătălin Rădulea, Ionuț Alexandru Manea. De asemenea, în rolul bătrânilor se vor afla Eugen Titu și Luminița Șorop, în timp ce mireasa va fi interpretată de Mădălina Ciobănuc.
Horațiu Mihaiu: „Sunt un mare admirator al lui Brâncuși“
Horațiu Mihaiu produce spectacole de teatru imagine și este la prima piesă pe care o pune în scenă la Târgu Jiu. „Dau o mare atenție unității vizuale este un tip special de teatru, extrem de modern și de jucat, care se practică în întreaga lume. Nu are nevoie de o traducere. Sper să fie un exercițiu estetic pentru public“, a precizat regizorul Horațiu Mihaiu.
Acesta s-a declarat un mare admirator al artei lui Brâncuși. Tema spectacolului este, așa cum sugerează și titlul, sărutul în diferitele lui forme.
„Am pornit de la o idee a sculpturii lui Brâncuși, «Sărutul», o sculptură care a fost prima lui lucrare în stilul său arhicunoscut, după o experiență cu marele August Rodin, un sculptor clasicist, vrând cumva să aduc o replică la celebrul sărut al lui Rodin printr-o, lucrare de o factură absolut nouă. Este un spectacol despre Brâncuși, dar nu este un spectacol omagial. Vă sugerez să vă uitați la afiș și la titlu care înseamnă exact ceea ce o să vedeți în spectacolul: sărutul înseamnă o comuniune între două persoane, care, în viziunea lui Brâncuși, devine un monolit, pentru că două persoane devin o singură persoană.” a precizat regizorul piesei „Sărutul“.
„Am adus în spectacol două lucruri mia puțin cunoscute despre Brâncuși…”
„Am fost interesat mai mult de latură filosofică a sărutului pornind de la multiplele feluri în care sărutul este perceput: de la sărutul copilului din cărucior, trecând prin sărutul de nuntă, sărutul mâinii. Că are și o doză de erotism, atât cât a vrut să reprezinte Brâncuși. Am adus în spectacol două lucruri mia puțin cunoscute despre Brâncuși, dintre care o referite la sculptura sa pentru orbi, total necunoscută. Sunt un mare admirator al lui Brâncuși și sunt extrem de emoționat de felul în care va arăta spectacolul. Este conceput foarte unitar“, a precizat regizorul piesei „Sărutul“, adăugat Horațiu Mihaiu, regizorul pieei.