Melinda Mitran s-a născut în Grecia, în localitatea Patra, dar după trei ani, părinții au adus-o la bunica maternă, la Rovinari. Părinții micuței Melinda au divorțat, iar fetița a rămas în grija bunicii. Ambii părinți lucrează în străinătate, negăsindu-și de lucru în țară. În 2014, Melinda Mitran a participat la emisiunea „Next Star”, povestea ei devenind cunoscută în toată țara. Anii care au urmat au însemnat, pentru micuța solistă, participarea la foarte multe concursuri, și mai multe reușite, dar și o pregătire continuă la canto popular. Acum, Melinda este în clasa a V-a și visează să devină învățătoare și mai ales, o cunoscută interpretă de muzică populară.
După participarea la emisiunea „Next Star”, de la Antena 1, din 2014, viața Melindei Mitran s-a schimbat. Povestea sa impresionantă a fost aflată de foarte multă lume, a început să participe la mai multe concursuri și festivaluri, unde datorită talentului său, Melinda a obținut rezultate foarte bune, dar și la olimpiade și concursuri școlare. Melinda s-a născut în Grecia, în urmă cu 11 ani, acolo fiind la acel moment părinții săi. La câțiva ani de la nașterea copilei, părinții au decis să se despartă, iar Melinda a fost adusă în Rovinari, la bunica maternă, unde locuiește și în prezent. „Părinții mei sunt despărțiți, mama este plecată la muncă în Grecia, iar eu sunt în grija bunicii din partea mamei. Sunt elevă în clasa a V-a, la Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, unde am rezultate foarte bune. În viitor aș vrea să fiu învățătoare, dar și o solistă de muzică populară cunoscută. La vârsta de 5 ani și jumătate, bunica și-a dat seama că eu am înclinație către muzică, atunci cântam muzică ușoară! Așa că am mers la Clubul Elevilor, unde l-am întâlnit pe domnul profesor Grigore Burlan, iar de-atunci au trecut 6 ani și astăzi sunt tot la dânsul, dar pe muzică populară. Părinții mă susțin, adică mama muncește în străinătate, iar bunica mă însoțește la spectacole și concursuri. În primul rând, mama și bunica îmi spun să învăț bine carte, ca să pot avea un loc de muncă în România și să avansez pe plan muzical. Mama și bunica mă mai învață să fiu cinstită, să nu mint, să fiu respectuoasă, să nu fiu mândră și să nu uit că totul am să obțin numai prin muncă”, a povestit micuța solistă din orașul Rovinari.
Are multe trofee și premii la activ
Adoră să cânte și încearcă să fie din ce în ce mai bună la muzică. Profesorii săi sunt de părere că timbrul vocal al micuței soliste se apropie de cel al regretatei Filofteia Lăcătușu. „Muzica înseamnă o bucurie ieșită din suflet, care necesită multă muncă. Artiștii mei preferați sunt: Maria Apostol, Maria Lătărețu, Maria Ciobanu, Filofteia Lăcătușu, de la care eu am luat câte ceva de la fiecare. Sunt născută pe 11 ca Maria Apostol, sunt născută în luna noiembrie ca Maria Lătărețu, port numele de Maria ca Maria Ciobanu, iar timbrul meu vocal se îndreaptă către Filofteia Lăcătușu”, a declarat Melinda Mitran. De-a lungul anilor, eleva din Rovinari a participat la numeroase competiții. Mereu o însoțește bunica sa, care o ajută, prin prezența sa, să treacă peste emoții. Anul acesta, Melinda vrea să concureze și la Festivalul «Maria Lătărețu». „Am participat la Festivalul Copiilor Domnica Trop, unde am luat o dată premiul III, o dată premiul I, la Festivalul «Tinere Talente» – premiul I, «Mugurași de Primăvară» – trofeul, la «Suflet de Artist» – trofeul pe categorie, La «Poalele cetății» – trofeul, la Festivalul «Filofteia Lăcătușu» – mențiune. Cel mai important a fost mențiunea de la «Filofteia Lăcătușu», deoarece m-am numărat printre cei mai buni. Urmează «Maria Lătărețu» și alte concursuri”, a spus copila.
Deși este doar un copil, Melinda nu prea dispune de timp liber, căi trebuie să învețe și să își facă temele, să se pregătească la muzică, să participe la diverse festivaluri și așa mai departe. Nu pare deranjată de acest lucru și este hotărâtă să muncească spre a își îndeplini visul de a ajunge o cunoscută cântăreață. „Timpul liber mi-l petrec făcând teme, repetiție la muzică, poate numai o dată sau de două ori pe lună îmi găsesc o zi liberă în care pot să mă joc cu copiii. Am participat la multe olimpiade: română, matematică, istorie, muzică, geografie”, a afirmat Melinda Mitran.
1 Comment