„Șezătoarea săteanului” a fost o revistă ce a apărut la Bumbești Jiu, la 5 aprilie 1898, la îndemnul lui Iuliu Moisil și Witold Rolla Piekarski, și căreia învățătorul Gheorghe Dumitrescu-Bumbești i-a dedicat 18 ani din viață. În spatele revistei ce avea ca principal scop culturalizarea țărănimii din acele vremuri întunecate, unde oamenii din zona rurală se confruntau cu lipsa educației, se aflau învățătorul Gheorghe Dumitrescu-Bumbești împreună cu „opt învățători, nouă preoți, doi comercianți, treisprezece mici proprietari și douăzeci de agricultori” din zece sate ce reprezentau Cercul Cultural „Luminarea satului”, unde a fost editată și mult așteptată revista ce avea să schimbe mentalitatea țăranului gorjean.
„«E greu să îndreptezi un pom și să cioplesci un om», așa spune o veche dicătore românescă, și tocmai asta avem de gând să facem noi aștia câțiva cari dorim luminarea satelor. Satele nostre sunt forte înapoiate în cea ce privesce învețătura. Trebue dar o luptă puternică, o stăruință din totă inima pentru a le ridica din nămolul nesciinței.(…)” putem citi în prefața primului număr al revistei „Șezătoarea săteanului”.
Revista gorjeană, editată de „Luminarea satului” și tipografiată de Nicu D. Miloșescu, a fost redactată și administrată la Bumbești Jiu până în anul 1902, când a fost mutată la București, unde se stabilise și mentorul. Revista „Șezătoarea săteanului” cuprindea diferite articole de instruire a țăranului în cele gospodărești și articole despre literatura cultă și populară. Mulți ani la rând, președinte al revistei de cultură a fost cunoscutul poet, George Coșbuc, care la aniversarea de șapte ani ai revistei, a publicat un editorial numit „O vorbă înainte”: „Şezătoarea săteanului s-a luptat cu stăruinţă pentru izbânda mişcării poporaniste. Mai ales pe două tărâmuri: al băncilor populare şi al cercurilor culturale. Revista a ajutat pe gorjeni şi gorjenii au ajutat ţara. A izbutit apoi să adune în jurul ei luptători care să sporească propaganda şi cu scrisul lor să propovăduiască poporului calea pe care toţi o dorim. Şi între cei adunaţi pe lângă ea, dacă e un lucru vrednic să-l spun, sunt şi eu. Şi vor fi alţii, mulţi şi cu mai multe puteri. Şi cei care au stăruit şapte ani vor stărui înainte cu sufletul crescut şi cu inima crescută. Şi va birui odată neamul românesc şi se vor bucura şi luptătorii acestei reviste că se pot lăuda cu cât de mică parte la împlinirea biruinţei”, scria George Coșbuc în revista „Șezătoarea Săteanului” la 1906.
