Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

De Ziua Mondială a Turismului, Consiliul Județean Gorj și Inspectoratul Școlar Județean au organizat cea de-a doua ediție a concursului tematic „Gorjul turistic”. Au participat 19 echipaje, formate din câte 4 elevi, din mai multe localități ale județului: Târgu Jiu, Rovinari, Bumbești-Jiu, Peștișani, Novaci, Baia de Fier, Alimpești, Turceni, Polovragi, Bumbești-Jiu, Crasna, Mușetești, Turcinești, Tismana, Bâlta. Anul acesta, Revista Cult-ura și fondatorul său, Luis Popa, au fost parteneri în organizarea evenimentului. Acesta a și premiat unul dintre echipajele din competiție.


Ziua Mondială a Turismului a fost celebrată la Târgu-Jiu printr-un concurs tematic, organizat de Consiliul Județean Gorj și Inspectoratul școlar Județean Gorj, cu ajutorul partenerilor:  Agenția pentru Protecția Mediului Gorj,  Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj, Biblioteca Județeană „Christian Tell”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Acasă la Brâncuși” și Revista Cult-ura. Au participat elevi de la zeci de unități școlare din diverse localități ale Gorjului, toți fiind premiați. Consiliul Județean Gorj va înmâna marele premiu, premiile I, II, III, mențiune și două premii speciale, în valoare totală de 3.400 de lei. De asemenea, pentru încurajarea și dezvoltarea competiției, partenerii concursului au prevăzut acordarea de premii speciale și materiale de promovare a obiectivelor turistice și a potențialului turistic local.

Elevii din Rovinari, premiați de Revista Cult-ura

Premiul special acordat de Luis Popa, din partea Revistei Cult-ura, a ajuns la echipajul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Rovinari. „Concursul județean „Gorjul turistic” a reuşit să-şi atingă unul unul dintre cele mai importante obiective şi anume să dezvolte în conştiința elevilor implicați sentimentul de prețuire față de bogățiile şi frumusețile cu care Dumnezeu a înzestrat județul nostru. Elevii au înțeles că turismul nu trebuie văzut ca o afacere, ci ca un mijloc de punere în evidență a ceea ce prețuim mai mult şi anume valorile, cultura şi tradițiile neamului nostru românesc. Deşi oraşul Rovinari nu este printre cele mai importante centre turistice din județul Gorj, elevii Şcolii Gimnaziale nr.3 Rovinari au reuşit să promoveze cu cinste imaginea oraşului lor, obținând un premiu special din partea Revistei Cult-ura. „Le mulțumim! Pentru pregătirea echipei participante la concurs s-au implicat: Primăria oraşului Rovinari, cât şi cadrele didactice ale şcolii, un merit deosebit avându-l doamna director Gheorghiță Laura”, a spus profesorul coordonator Adrian Popescu.

Câștigătorii concursului, premiați la CJ

Pentru câștigătorii ediției din acest an, Consiliul Județean Gorj a acordat următoarele premii: echipa Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” Peștișani, profesori coordonator Marinela Iliescu și Laurențiu Sandu- marele premiu; echipajul cu nr. 2 al Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, profesori coordonatori Roxana Ungureanu și Mihaela Gomoi- premiul I; echipa Liceului Tehnologic Turceni, profesor coordonator Mariana Cornescu- premiul al II-lea; echipa Școlii Gimnaziale Stănești, profesor coordonator Cristina Filiș- premiul al III-lea. De asemenea, CJ Gorj a mai premiat echipele de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Echipajul nr.1, profesori coordonatori Viorica Baloșin și Isabela Giorgi, Liceul Tehnologic Baia de Fier, prof. coordonator Cosmin Orzan, Liceul Tehnologic „General Constantin Șandru” Bâlta, profesor coordonator Liliana Andreescu- mențiune. Elevii de la Școala Gimnazială Stănești și Școala Gimnazială Polovragi au primit premii speciale. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” și Biblioteca Județeană „Christian Tell” au acordat, la rândul lor, premii speciale pentru echipajele care au reprezentat localitățile: Alimpești, Stănești, Bumbești-Jiu, Mușetești, Crasna, Turcinești, Târgu Jiu, Tismana, Rovinari. Asociația „Acasă la Brâncuși” a apreciat prezența echipajelor din Baia de Fier, Peștișani, Târgu Jiu și Bâlta-Runcu, acordând, de asemenea, premii speciale. Profesorii coordonatori ai elevilor premiați au fost: Amelia Cărbunescu, Cristina Filiș, Liliana Cojei, Marcela Percea, Mariana Cornescu, Laura Alexandru, Lorena Andronie Sulea, Adrian Popescu, Dănuț Lupulescu, Adriana Costreie, Marinela Iliescu, Florentina Vîlceanu, Cosmin Orzan, Sofica Tomescu, Isabela Giorgi, Viorica Baloșin, Roxana Ungureanu, Mihaela Gomoi, Laurențiu Sandu.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.