Instituția de cultură, aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, aduce în atenția publicului un document de patrimoniu cu valoare istorică majoră. Este vorba despre un Titlu definitiv de proprietate emis în numele Majestății Sale Regele Ferdinand I, în baza reformei agrare promulgate la 17 iulie 1921.
Documentul atestă împroprietărirea lui Niculae M. D. T. Gheorghe din comuna Plosca, județul Teleorman, cu o suprafață de 4 hectare. Terenul provenind din moșia expropriată a moșierului Ștefan R. Grigoriu, situată în aceeași comună. Actul menționează și valoarea lotului, stabilită la 630 lei. Titlul de proprietate poartă numărul de ordine 56001 și este semnat de ministrul secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Alexandru C. Constantinescu.
Textul documentului este amplasat central și este încadrat de două registre decorative. Acestea conțin scene alegorice care ilustrează procesul de împroprietărire. Desenele tipărite reproduc lucrări ale pictorului Arthur Verona, al cărui nume apare în colțul din stânga jos. În partea superioară se află stema Regatului României, susținută de doi lei afrontați, peste care este așezată Coroana Regală. România este reprezentată ca o mamă înconjurată de patru copii, iar la bază apare deviza Nihil sine Deo. În stânga sunt redați soldați cu drapele, iar în dreapta sunt țărani, femei și copii, toți privind spre mama România într un gest de recunoștință.
Registrul inferior ilustrează un țăran la plug, alături de boii săi, lucrând ogorul primit. În apropiere apar personaje feminine care țin snopi de grâu, simbol al rodului pământului. Titlurile de împroprietărire au fost tipărite la Tipografia Marvan, pe hârtie, documentul având dimensiunile de 47 cm lungime și 36,5 cm lățime.
Actul a intrat în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie la data de 7 septembrie 2022, prin donația doamnelor Vintilă Stanca și Urlui Mihaela. Cea mai mare moșie din comuna Plosca a aparținut lui Ștefan R. Grigoriu și avea în anul 1919 o suprafață de 1328 hectare. După reforma agrară din 1921, în comună au fost împroprietăriți 275 de săteni pe o suprafață totală de 1494 hectare.
La nivelul județului Teleorman, până la 15 august 1924, au fost împroprietăriți 31.264 de săteni pe 115.220 hectare. Dintre aceștia, 6.523 au primit loturi de câte 4 hectare. Reforma agrară a reprezentat o promisiune așteptată de mii de țărani și a avut un rol important în perioada Primului Război Mondial, când politicienii au susținut această măsură pentru a încuraja soldații români, proveniți în mare parte din mediul rural.