Manifestarea „Omagiu lui Brâncuşi” este un eveniment inedit, derulat simultan în întregul judeţ Gorj. Regalul de scurt metraje dedicat Titanului de la Hobița s-a bucurat de prezența, la Târgu Jiu, a academicianului Răzvan Theodorescu, a criticului de artă Cristian Robert Velescu, a regizorului Laurențiu Damian – preşedinte UCIN, a regizorului Ioan Cărmăzan- preşedinte UARF şi a criticului de film Călin Căliman. Miercuri, la sediul Prefecturii Gorj, a avut loc ceremonia de deschidere a evenimentului cultural, urmată de o conferință despre Brâncuși, susținută de academicianul Theodorescu și criticul Velescu.
Manifestarea cinematografică face parte din evenimentele prin care autoritățile își propun să marcheze 140 de ani de la nașterea titanului de la Hobița. Primul obiectiv al proiectului vizează aducerea publicului tânăr cât mai aproape de creaţiile marelui sculptor.
La Târgu-Jiu a fost prezent și academicianul Răzvan Theodorescu, care le-a vorbit celor prezenți în Sala Maură despre Constantin Brâncuși și lumea sa:
„Cele două paliere româneşti în primul deceniu al secolului XX până la începutul războiului, pentru mine, reprezintă epoca în care intelectualitatea românească modernă s-a structurat neunitar cu gusturi divergente, cu orientări divergente şi acest lucru, după părerea mea, s-a resimţit şi în felul în care Brâncuşi a fost receptat.
Deci nu «În lumea lui Brâncuşi», ci «Brâncuşi în lumea românească», asta este abordarea mea. (…) Depărtarea lui Brâncuşi de profesorul său, Ioan Georgescu, primul sculptor român că ceilalţi erau nişte străini, îndepărtarea de Gheorghe Lazăr, de autorul sculptorii lui C.A Rosetti, erau însemnele că la 1907, Brâncuşi era deja un om al unor morfologii care încolţiseră în mintea sa şi erau altceva decât el învăţase până atunci la Şcoala Naţională de Arte”, a spus academicianul Răzvan Theodorescu în discursul său despre Constantin Brâncuşi, la conferința susținută la Sala Maură.
Respingerea lui Brâncuși. „Mi-am cerut scuze”
Academicianul a atins și delicatul subiect al refuzului Academiei Române din 1951 în ceea ce privește opera sculptorului, geniu al sculpturii moderne:
„Brâncuși a început prin a fi respins și a terminat prin a fi respins. Acum câțiva ani, în calitatea mea de președinte ale Secției de Arte din Academia Română, m-am simțit obligat să cer scuze de la publicul românesc pentru ceea ce marii mei precursori au făcut în 1951, din motive diferite, pe care le înțelegem, s-a evitat și după 1990 să se vorbească despre asta. În 1951, Mihail Sadoveanu, (…) se așezase în sfera culturii tradiționaliste și nu avea aderență la Brâncuși, Sadoveanu încheia lucrările într-un chip lamentabil în ceea ce îl privește pe Brâncuși. Alți oameni de cultură ai acelei secții îi țineau isonul lui Sadoveanu.
A existat o singură voce-Ion Jalea-sculptor cu o mână pierdută în Război, el a încercat să spună ce însemna Brâncuși. (…) Este o istorie mai puțin cunoscută. Cererea din 1952 a lui Brâncuși, de a avea cetățenia franceză, este ecoul mizerabilei ședințe din 1951 februarie, despre care el a aflat. Sunt sigur. A terminat prin a fi respins de Academia Română pentru că nu corespundea orizontului specificului național, iar a doua oară din motivele pe care le bănuiți cu toții.
Este limpede că societatea românească a rămas datoare lui Brâncuși! Eșecul neoproletarii campanii Brâncuși e al nostru dovedește faptul că la nivelul că la nivelul oficialităților, Brâncuși nu este întotdeauna prizat! Ceea ce faceți dumneavoastră în Gorj, ceea ce a făcut Arethia Tătărescu în Gorj, este de salutat!”, a spus academicianul Răzvan Theodorescu.
Criticul de artă Velescu a vorbit despre Brâncuși – arhitectul
A realizat în sculptură adevărate miracole, cu o capacitate de reprezentare inegalabilă a esenţialului, spunea arhitectul Viorel Voia despre geniul de la Hobița. Constantin Brâncuși „a simţit, fără a i se sugera de către cineva, sentimentul că neamul românesc stochează de milenii forme esenţiale ale frumosului în artele vizuale şi muzică, el fiind cel dintâi care a dezvelit, cu îndrăzneală, curaj şi pasiune fără margini, zestrea frumosului depozitat tăcut, în poporul său.
Nu a copiat nimic, nu a prelucrat nimic, ci a croit forme adresate întregii umanităţi, poporul său simţindu-se permanent încorporat în ele”, mai susținea arhitectul Voia. Despre Constantin Brâncuși – arhitectul a vorbit și criticul de artă Cristian Velescu, la Târgu-Jiu.
„Am bucuria de a mă declara mereu discipol al lui Răzvan Theodorescu! Vă propun o succesiune de imagini asupra cărora să reflectăm. Sunt imagini cu Brâncuși, autoportrete fotografice de adresare, imagini luate din atelierele sale. Imaginea sculptorului ocupă planul secund, în prim plan fiind materialele sale. Într-un articol substanțial, care însumează numeroase interviuri, (…) îl avem în față pe Brâncuși-arhitectul! Opera sa arhitectonică de sinteză este chiar aici, la Târgu-Jiu. Comanda pe care a avut-o la Târgu-Jiu-un glorios monument al păcii-aici s-au împlinit năzuințele sale de arhitect”, a spus criticul de artă Cristian Velescu.
