Profesorul Crăciunescu de la CT Motru: „Elevii sunt așa cum îi formăm: dacă noi ne facem meseria așa cum trebuie, ei ne respectă!”

Profesorul Mihaela Crăciunescu formează generații de elevi de peste două decenii. Spune despre sine că a avut norocul de a face în viață ceea ce îi place foarte mult, iar anii la catedră au contribuit și la formarea sa ca om, nu doar la cea a elevilor.  Dascălul Crăciunescu a predat la mai multe unități școlare din Gorj și din fiecare experiență profesională a învățat câte ceva. Elevii au iubit-o și asta pentru că știut să își facă treaba, a predat mereu cu pasiune și le-a câștigat întotdeauna respectul. În prezent, Mihaela Crăciunescu predă la Colegiul Tehnic Motru și se ocupă și de programele educative ale acestei unități școlare. „Cea mai mare bucurie a mea este aceea că indiferent de unitatea școlară unde am lucrat, mi-am făcut meseria cu pasiune și elevii m-au iubit. Le-am oferit elevilor mei respectul meu, le-am arătat că prin muncă pot reuși ce-și propun și elevii mei mă respectă, pentru că prin tot ceea ce fac le arăt că am încredere în ei. În primul rând, trebuie să nu uităm că noi, profesorii, suntem modele pentru elevii noștri. De multe ori am spus dacă nu ai dragoste pentru copii, nu ai ce căuta în acest domeniu. Pot spune că sunt un dascăl împlinit, deoarece în toate locurile unde am fost am lăsat ceva în urma mea, în tot ceea ce am făcut am pus pe primul rând binele elevilor”, spune profesorul Mihaela Crăciunescu de la CT Motru. Vă invităm să lecturați un interviu cu un om care are multe de spus!

Rep.: Dna. Crăciunescu, de câți ani predați? Ce materii ați predat în acești ani?

M.C.: Lucrez în învățământ de 22 de ani, dar parcă nici nu am simțit când au trecut. La începutul carierei am fost învățătoare, ceea ce a contat enorm de mult în cariera mea de dascăl. În acei ani am înțeles că fiecare copil are nevoie de dragostea și înțelegerea dascălului. După zece ani am fost profesoară de chimie și de trei ani sunt profesoară de protecția mediului.

Deci am trecut de la învățământul primar, la cel gimnazial și am ajuns în prezent la liceu. (…) Trebuie să spun că cea mai mare realizare a mea sunt cei doi copii ai mei, de care sunt foarte mândră!

Rep.: La ce unități școlare v-au purtat pașii carierei?

M.C.: Pașii carierei m-au purtat la trei unități școlare. Am început la Școala Primară Ploștina, unde am petrecut cei mai frumoși ani. Aici am învățat ce înseamnă această meserie. După aceea, timp de 10 ani, am fost la Școala Gimnazială Ciuperceni, unde timp de 7 ani am fost și director. Am avut în toți anii satisfacții profesionale obținute cu muncă: la Ciuperceni am realizat reabilitarea Școlii Generale prin Banca Mondială și construirea unei săli de sport, datorită domnului primar Fometescu Mircea.

Deși făceam naveta la Ciuperceni de la Motru, datorită oamenilor minunați ai acestei comune, aici m-am simțit ca acasă. Nu o să pot uita niciodată că tăiam lemnele necesare pentru iarnă cu ajutorul părinților. În fiecare an curtea școlii se umplea de părinți… într-o duminică tăiam toate lemnele și le depozitam în magazii, munceam împreună și eram fericită că părinții și elevii mă iubeau.

Am avut elevi minunați, foarte respectuoși și părinți deosebiți. Toată comunitatea era minunată… dimineața treceam pe lângă femei în vârstă care-mi ziceau: Sărut mâna! Când le-am întrebat de ce-mi spun așa, mi-au răspuns că vin să le învăț copiii carte. O lecție deosebită pentru mine! De trei ani sunt la Colegiul Tehnic Motru și sunt și coordonatorul programelor și proiectelor educative.

Deși la început pot spune că am avut emoții când am venit de la gimnaziu la elevi de liceu, prin implicarea mea în diferite activități, mă simt minunat alături de acești elevi.

Rep.: În toți acești ani, ce s-a schimbat în învățământul românesc, gorjenesc? În bine și în rău?

M.C.: În toți acești ani s-au schimbat multe lucruri în învățământul românesc, gorjenesc: reabilitarea școlilor, dotarea cu laboratoare de informatică, crearea de centre de documentare, construirea unor săli moderne de sport. Sunt foarte multe lucruri bune care s-au făcut. S-au realizat foarte multe proiecte cu granturi pentru reabilitarea învățământului. Ce este rău, a scăzut dramatic numărul de copii.

Rep.: Care sunt greutățile pe care le înfruntă un profesor?

M.C.: Greutățile pe care le înfruntă un profesor… prea multe mape pe care trebuie să le facem, multe documente, uneori chiar exagerate și programele școlare prea încărcate.

Rep.: Cum sunt elevii? Mai știu ei să își respecte dascălii?

M.C.: Elevii sunt așa cum îi formăm: dacă noi ne facem meseria așa cum trebuie, ei ne respectă. Cea mai mare bucurie a mea este aceea că indiferent de unitatea școlară unde am lucrat, mi-am făcut meseria cu pasiune și elevii m-au iubit.

Le-am oferit elevilor mei respectul meu, le-am arătat că prin muncă pot reuși ce-și propun și elevii mei mă respectă, pentru că prin tot ceea ce fac le arăt că am încredere în ei. În primul rând, trebuie să nu uităm că noi, profesorii, suntem modele pentru elevii noștri. De multe ori am spus dacă nu ai dragoste pentru copii, nu ai ce căuta în acest domeniu.

Pot spune că sunt un dascăl împlinit, deoarece în toate locurile unde am fost am lăsat ceva în urma mea, în tot ceea ce am făcut am pus pe primul rând binele elevilor. Cea mai mare mulțumire este atunci când după o perioadă de timp întâlnești foști elevi care-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut. Atunci te simți împlinit!

Am reușit toate acestea pentru că și eu am avut modelele mele de dascăli: în primul rând mama mea, care a educat peste 40 de ani generații de elevi, după aceea domnul meu învățător Corbeanu Constantin și peste ani am învățat multe taine din meseria aceasta de la domnul Chițoran Gheorghe, doamna Ceaușescu Viorica și domnul Peptan Dumitru. Datorită dânșilor azi îmi fac meseria cu pasiune, sunt recunoscătoare mentorilor mei minunați și le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine.

Rep.: Ce rol are părintele în educația unui copil?

M.C.: Familia trebuie sa înțeleagă importanța rolului său în educația și viitorul copiilor, necesitatea unei implicări active în relația cu programele și activitățile școlare. Multe familii consideră școala singura responsabilă de educația și viitorul copiilor.

Dacă ceva nu merge în dezvoltarea și educația copilului, profesorii sunt singurii responsabili pentru acest impas neplăcut. Este recomandată menținerea vie și întărirea relației părinți-școală. Așa cum există școală pentru cei mici este la fel de normal să existe o școală și pentru părinți care să clarifice multe din aspectele legate de dezvoltarea copilului.

Noile orientări educative, adaptate nevoilor pieței, sunt un „mister” pentru mulți părinți, iar consilierea și orientarea profesională poate oferi răspunsurile necesare copiilor și părinților deopotrivă. În sensul acesta, comunicarea joacă un rol esențial ce poate hotărî parcursul viitor. Implicarea părinților în dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie făcută cu multă responsabilitate și în deplină cunoștință a situației.

Modul în care se realizează această relație poate fi un test atât pentru părinte cât și pe pentru copil. Este nevoie permanent de acțiune, de interacțiune, de adaptare, de schimbare și de disponibilitate către dialog între cele două părți. Succesul relației presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă, și un mod adecvat de lucru în echipă.

Efortul pe care îl depun părinții în acest sens este mai important decât prezența altor factori cum ar fi cei materiali. Lipsa dialogului părinte-copil este resimțită de către majoritatea cadrelor didactice; cu greu se pot stabili relații bazate pe încredere și respect în activitatea școlară dacă acest gen de relație nu este cultivat în mediul familial așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor.

Rep.: Ce vă doriți să se schimbe în sistemul educațional?

M.C.: Aș dori să putem lucra așa cum am avut experiența din Tabăra Meseriașilor din „Țara lui Andrei”. A fost cea mai plăcută experiență din meseria mea de dascăl. În tabără, elevii au lucrat în ateliere de dezvoltare personală, unde au învățat cât de importantă este comunicarea și după aceea au lucrat în ateliere de lucru.

Au creat lucruri extraordinare: macheta orașului Târgu Jiu, un foișor ultramodern… toate acestea cu ajutorul voluntarilor, mentorilor și întregii echipe. Acolo am văzut că într-adevăr era o echipă. Aș schimba conținutul programelor, punând mai mult accent pe partea practică și aș micșora numărul de elevi la clasă.

Rep.: Ce soluții vedeți la problemele care există?

M.C.: Dotarea atelierelor școală, bacalaureat diferențiat, examen de admitere la liceu și asigurarea unui loc de muncă pentru absolvenți.