Ansamblul „Privighetorile Gorjului” a luat ființă anul trecut, la inițiativa profesoarei de canto popular, Emilia Drăgotoiu Nanu. Inițial, ansamblul a fost un grup vocal numit „Privighetorile Gorjului” ce fusese înființat de Emilia Drăgotoiu, în anul 2009. Dorind să dezvolte acest proiect, profesoara i-a adăugat grupului soliști și dansatori, astfel luând naștere actualul ansamblu. „Când am ales numele, am vrut să fac o asociere între privighetoarea nepereche a Gorjului, Maria Lătărețu, și copii. Ea reprezintă manualul de bază al folclorului din Gorj.” Ansamblul „Privighetorile Gorjului”este format dintr-un număr de 35 de copii și tineri din Gorj.
Ansamblul „Privighetorile Gorjului” este al Asociației Culturale „Cântec de pe Jiu” și al Școlii de Canto Tradițional din Târgu Jiu. Deși nu activează de mult timp ca ansamblu, au scos deja 4 CD-uri, ultimul urmând să fie lansat de Dragobete, la Carrefour Târgu Jiu, la ora 13:00. „Lucrez și individual cu copiii din ansamblu; sunt copii care au fost la concursuri și au crescut frumos.” declară Emilia Drăgotoiu Nanu. Câteva nume ale copiilor din ansamblu sunt: Alina Parnescu, Natalia Volintiru, Maria Cantoriu, Adelina Tomulescu, Andra, Carlos Borș, Andra Duman, Larisa Cîrlugea, Eusebiu Copaci, Cornelia Orleanu, Diana Măruță și alții.
Vor să se implice în cât mai multe evenimente culturale
Elevii profesoarei de canto popular au participat, până în prezent, la câteva evenimente și au avut spectacole de Crăciun, iar acum au programat următorul spectacol în Carrefour, de Dragobete și de Florii. Anul trecut, au participat la un festival internațional de folclor din Covasna, unde au obținut Premiul I, copiii fiind și ei premiați individual. Elevii au mai colaborat și cu o asociație din Pitești, Pro Educația, și una din Moreni, astfel crescându-le numărul spectacolelor. Experiența a fost una pozitivă și de mare ajutor pentru ei: „ Copiii au fost foarte încântați de experiență și de faptul că au fost apreciați de public. E important pentru ei să ia parte la astfel de activități pentru a-și depăși emoția și starea de nesiguranță pe care o au la început”, susține Emilia Drăgotoiu Nanu.
Vor lansa al 4-lea album în Carrefour, de Dragobete
Profesoara Emilia Drăgotoiu Nanu și Ansamblul „Privighetorile Gorjului” vă așteaptă cu drag să vă bucurați alături de ei, în Carrefour Târgu Jiu, la ora 13:00, de frumusețile portului, ritmului și cântecului oltenesc. Albumul pe care vor să-l facă cunoscut este compus din două CD-uri , unde grupul „Hăulițe de pe Jii” cântă în deschiderea amândurora. Se va cânta, se va dansa și se va transmite multă bucurie. În interiorul albumului, cunoscuta realizatoare de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, Gheorghița Nicolae, precizează: „(…) Și ce este mai frumos decât să sădești, să dezvolți, să educi, să cultivi în sufletul copiilor, al tinerilor dragostea pentru valori ale culturii țării tale, valori exprimate prin… cântec! Cântecul popular izvorât din sufletul semenilor tăi, din mintea celor ce cunosc lumea și viața cu ajutorul cântecului. Gorjul, recunoscut ca însemnată vatră folclorică, a dat României cântece și glasuri de aur, adevărate mărci identitare care au particularizat prin melos, ritm, glas, stil frumoasa zonă de la poale de Parâng. Inițiativa profesoarei Emilia Drăgotoiu Nanu de a realiza în frumosul univers al Ansamblului „Privighetorile Gorjului” și Grupului vocal „Hăulițe de pe Jii” acea stare de interes și plăcere în învățarea cântecului românesc și continuarea unei vechi tradiții în arta de a cânta, prin realizarea unor înregistrări audio cu membrii acestor colective artistice o putem privi ca pe un act de conștiință și știință în atragerea tinerei generații spre latura frumoasă a vieții noastre artistice dar și culturale.(…)”