Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Andrei Niță are 15 ani și este din municipiul Târgu-Jiu. Adolescentul este pasionat de matematică și informatică și a reușit să câștige primul loc la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației la clasa a IX-a și medalie de aur. Aceasta a fost prima sa participare la o olimpiadă națională și a bifat premiul cel mare! „Pe viitor m-am gândit să devin web designer sau programator, dar totul depinde de ceea ce îmi vor rezerva anii ce vin!”, a spus Andrei Niță.

andrei nita olimpic TIC 2 TIC 11 OLIMPIADA

La prima sa participare la fază națională a unei olimpiade, elevul Andrei Niță din Târgu-Jiu a reușit să câștige medalie de aur și premiul I. Andrei are 15 ani și este elev la Colegiul Național „General Gheorghe Magheru”, în clasa a IX-a și a luat locul I la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației (TIC). „Mai am un frate mai mare care învaţă la acelaşi liceu ca mine, tatăl meu lucrează în Germania, momentan mama este casnică. Pentru mine, familia înseamnă cel mai mult, deoarece mi-au oferit tot sprijinul de care am avut nevoie mereu. În prezent sunt elev la Colegiul Tehnic General 《Gheorghe Magheru》 Târgu Jiu, clasa a IX-a, profil electronică și automatizări”, a spus Andrei Niță.

Adolescentul învață bine și își dorește ca acest lucru să nu se schimbe niciodată: „La şcoala am rezultate bune, am învăţat cât a fost necesar. Informatica este materia mea preferată, pe lângă aceasta prefer și matematica. Planul meu de viitor este acela de a mă pregăti cât mai bine, încă nu m-am gândit ce cariera aș vrea să urmez, totul depinde de parcursul meu şcolar. Tot informatica rămâne pe primul loc”, a afirmat olimpicul.

andrei nita olimpic TIC magheru liceu

L-a uimit rezultatul de la olimpiada TIC

De-a lungul anilor școlari, Andrei a mai participat la diverse concursuri, însă rezultatele sale au fost departe de a fi excelente. De data aceasta, însă, medalia obținută la faza națională a olimpiadei TIC l-a uimit! Copilul recunoaște cu sinceritate că nu se aștepta la acest rezultat, mai ales că nu spera să se califice la această fază: „La început nu m-am pregătit aşa de mult, deoarece nu mă aşteptam să mă calific mai departe. Sunt sincer. Cum am aflat rezultatul, după ce mi-a spus doamna că voi merge la faza naţională, am început să mă pregătesc și acasă, dar mai mult alături de doamna profesoară Luţaru Iulia, căreia ţin să îi mulţumesc pe această cale, deoarece m-a ajutat foarte mult să obţin acest rezultat. Participarea la această olimpiadă a fost ceva nou pentru mine, sunt foarte mulţumit de punctajul obţinut, chiar dacă nu mă aşteptam. A fost prima participare la o olimpiadă naţională. Am mai participat la câteva concursuri în şcoala primară, dar nu am obţinut premii”, a declarat Andrei Niță.

Deoarece iubește informatica, adolescentul crede că pe viitor tot această materie îi va ocupa timpul: „Pe viitor m-am gândit să devin web designer sau programator, dar totul depinde de ceea ce îmi vor rezerva anii. Pasiunile mele sunt: jocurile video, muzica și fotbalul. Timpul liber mi-l petrec împreună cu prietenii și alături de familie”, a spus, în încheiere, olimpicul.

TIC 2 olimpiada 2017 TIC 11 OLIMPIADA

Rezultate bune ale elevilor gorjeni participanți la TIC

Faza națională a olimpiadei TIC a avut loc la Ploiești, în perioada 18-21 mai. Din județul Gorj au obținut rezultate foarte bune următorii elevi: Bogdan Ilie, clasa a XII-a de la Colegiul Național „Spiru Haret”-locul IV și medalie de aur; Robert Necșoiu, clasa a XI-a de la Turceni, medalie de bronz și Ovidiu Taraleșca, clasa a XII-a de la Liceul Novaci, medalie de bronz. Felicitări tuturor profesorilor și elevilor!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.