În cadrul Universității „Constantin Brâncuși” a debutat prima ediție din seria de conferințe desfășurate sub genericul „Provocările viitorului. Dialog la Poarta Infinitului”. În cadrul acestei ediții, care se va desfășura în perioada 22 – 27 iulie, se va analiză situația învățămânutului din România, urmând ca la final să existe și anumite propuneri de modificări legislative. La acest eveniment participă academicieni, profesori universitari și din mediul preuniversitar, cercetători și reprezentanți ai administrației locale.
Printre cei care au scos în relief problemele majore din învățământul românesc este și profesorul doctor universitar Adrian Gorun, cel care le-a transmis celor prezenți că “nu este important locul din care sunt transmise ideile, important este cât de bune sunt acestea.”
Printre cei care au dat curs invitației este și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, dar și prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, urmând să ajungă la Târgu Jiu și Ministrul Educației Naționale Ecaterina Andronescu.