Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

„Comedia din comedie“ (cântec, joc și voie bună), în regia lui Mihai Gruia Sandu, actorul care l-a jucat ani la rândul pe „Arlechino”, este premiera care va fi prezentată publicului târgujian sâmbătă, 25 noiembrie, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. „Teoretic pare simplu, dar practic nu este așa. Nimeni nu vrea să facă o muncă foarte grea de aceea nu se prea mai joacă acest gen de teatru. Sunt sute de ore de muncă. Este foarte greu să sari dintr-o personalitate în alta. Actorii își pun sufletul pe scenă, materialul cu care jucăm este emoția căci ne ducem la teatru ca să trăim emoții, să ne elevăm spiritual. (…) Este o chestie care se dezvoltă pentru bucuria spectatorului, este posibil ca spectacolele să difere foarte mult. Se spune că fiecare public are spectacolul pe care îl merită”, a spus regizorul Mihai Gruia Sandu.

  

Reprezentanții Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” spun că piesa „Comedia din comedie” este deosebit de spectaculoasă! Pe lângă jocul actorilor, spectatorii vor avea parte de muzică live cântată de formația Dell arte Band a Liceului de Arte. Piesa care va fi jucată în premieră, sâmbătă, pe scena Teatrului din Târgu-Jiu, este regizată de Mihai Sandu Gruia, actor, dramaturg și regizor, cunoscut publicului roman mai ales datorită rolului „Arlechino” din emisiunile pentru copii din anii ‘90. Acesta este considerat unul dintre cei mai neconvenționali maeștri ai genului „commedia dell’ arte”. „Este cel mai dificil gen de teatru de când s-a inventat teatrul laic. A fost o aventură artistică. Trupa teatrului din Târgu-Jiu încearcă să se revigoreze, iar lucrurile evoluează pozitiv și tocmai de aceea au abordat acest gen de teatru. Este unul din semnele că lucrurile evoluează profesional. Îi vom vedea tot timpul pe scenă, chiar și când sunt la cabină, îi vedem cum schimbă persoanjele, este o plasă întreagă de păianjen, totul învelit într-o spumă de comedie! Pe vremea când eram eu student, era obligatoriu să se studieze toate genurile de teatru! Cine știe commedia dell arte, știe teatru, spunea o profesoară celebră! (…)”, a afirmat Mihai Sandu Gruia.

Actorii își pun sufletul pe scenă

Cât timp au pregătit piesa „Comedia din comedie”, actorii și regizorul au petrecut ore în șir la teatru. Mihai Gruia Sandu a vorbit despre importanța teatrului, a actului actoricesc.  „Este un gen de teatru care nu se mai practică, un gen care permite totul, o libertate totală. Pregătirea pentru această piesă înseamnă 80%, 20% va fi seara spectacolului. Când m-au întrebat cine să joace, am zis cine vrea și cine poate! Unii nu mai sunt. Vor fi pe scenă cam trei sferturi din Teatru. <Comedia din comedie> este o piesă cu foarte mulți actori. Pregătirea pentru astfel de gen de teatru este foarte dificilă. Actorul joacă, cântă, schimbă personajele (…). Teoretic pare simplu, dar practic nu este așa. Nimeni nu vrea să facă o muncă foarte grea de aceea nu se prea mai joacă acest gen de teatru. Sunt sute de ore de muncă. Este foarte greu să sari dintr-o personalitate în alta. Actorii își pun sufletul pe scenă, material cu care jucăm este emoția, ne ducem la teatru ca să trăim emoții, să ne elevăm spiritual. Noi lucrăm cu emoțiile, trăirea pe scenă este cea mai importantă, căci actoria este un mod de viață. Este important să faceți deosebirea între un teatru în care se stă pe scaun și un teatru în care actorul se străduiește pe scenă să dea expresie prin tot ce are el: dans, jonglerie, portul măștii, glume. Este o chestie care se dezvoltă pentru bucuria spectatorului, este posibil ca spectacolele să difere foarte mult. Se spune că fiecare public are spectacolul pe care îl merită. Este foarte important ce se întâmplă în raport cu publicul, cu publicul se comunică, un spectacol dat în fața unor înghețați-care stau închistați, este foarte diferit de cel dat în fața celor veniți să se bucure!”, a spus Mihai Gruia Sandu.

Protejați teatrul! „Trebuie să protejați teatrul. Publicul unui teatru se formează în trei-patru generații, ce se întâmplă aici este un miracol. Cultura teatrului se cultivă. Apreciez foarte mult politica abonamentelor care există la Târgu-Jiu, la teatrul de aici. Pentru un actor este importantă trăirea pe scenă! Să evoluăm uman, actoria nu este o meserie, ci un modus vivendi. (…)”, a spus Mihai Sandu Gruia.

Actori tineri

La conferința de presă de prezentare a piesei au participat și doi dintre cei mai tineri actori ai teatrului Dramatic Elvira Godeanu: Adrian Șerban și Andreea Chirițescu, dar și directorul Cosmin Brehuță. Ambii au spus că întâlnirea cu profesorul Mihai Sandu Gruia a fost o lecție din care au avut foarte multe de învățat. „În teatru contează foarte mult întâlnirile ca acestea cu domnul profesor Sandu, ne-am simțit ca în școală. Așa creștem! Trebuie să îi mulțumim. Întâmplarea face ca eu, înainte cu patru ani să vin la teatru, am mers al domnul profesor la un curs să fur câte ceva din ceea ce numim noi zona de clovnerie, commedia dell arte. Când Teatrul a anunțat că vom lucra cu dumnealui, am fost fericit!”, a declarat actorul Adrian Șerban.

„(…) Este genul ușor de văzut, dar greu de făcut. Minunea devenirii, cred că despre asta este vorba în această piesă. (…) Domnul Mihai Sandu Gruia ne-a îndrumat”, a afirmat directorul Cosmin Brehuță.

Puteți suna la Agenția teatrală și vă puteți rezerva bilete: sâmbătă, prețul unui bilet este de 30 de lei, iar duminică-20 de lei. Pentru duminică mai sunt 60 de locuri disponibile.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.