Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Grigore Popescu a fost învățător în comuna Stănești. Era doar un copil la data de 14 octombrie 1916. Se întorcea în acea zi de la bunicii săi când a observat trupele germane care înaintau către Târgu Jiu. El a fost primul care a alertat autoritățile despre venirea nemților. În anii ’70 – ’80, învățătorul și-a așternut memoriile despre evenimentul istoric, iar în acest an vor vedea lumina tiparului.

Daniel Găvan (foto) are vârsta 56 de ani și este nepotul lui Grigore Popescu. Acesta ne relatează toată povestea bunicului său pe care nemții au vrut să-l împuște, dar nu l-au nimerit, astfel că a ajuns în cele din urmă în oraș și a reușit să alerteze autoritățile:

„A fost unul dintre cei care au informat despre venirea nemților. Era un puști în perioada respectivă. Bunicul era din  Alexeni, dar dormise la bunicii lui la Suseni. A trecut peste deal să vină spre casă și tocmai ce armata germană trecuse de Vălari și trăgea în tot ce mișca. La Vălari fuseseră niște incidente, sătenii uciseseră mai mulți nemți, iar apoi au dat foc la sat ca să se răzbune. L-au observat pe bunicul meu, au tras după el, dar nu l-au nimerit. S-a băgat prin pădure. Când a ajuns acasă, părinții l-au trimis să vestească niște rude dintre Jiețe că vin nemții.

Când a ajuns la o cârciumă, acolo unde este strada Meteor acum, obișnuiții localului nu l-au crezut, dar unul dintre ei au mers în oraș și acolo au întâlnit autorități și subalterni ai comisarului Popilian, care a preluat această informație și a început să se intereseze mai atent și a început organizarea unei rezistențe”

„A mobilizat tot ce se putea – femei, bătrâni și elevi- pentru că armata era plecată.”

„A mobilizat tot ce se putea – femei, bătrâni și elevi- pentru că armata era plecată. Nemții trecuseră prin linia de rezistență destul de ușor. Când au trecut unități înaintate ale armatei germane, care se așteptau să treacă fără nicio opreliște, au fost surprinși când la intrarea în oraș, la singura cale de trecere, peste podul Jiului, pentru că apa era mare, au fost uimiți să constate că li s-a opus rezistență. A fost mobilizată suflarea târgului. Au fost și oameni mai avuți care au sprijini acțiunea cu provizii“.

Peste zeci de ani, Grigore Popescu a scris într-un manuscris memoriile cu privire la luptele de la Podul Jiului: „Bunicul meu, văzând în anii 70-80 că Ecaterina Teodoroiu a organizat luptele sau a participat, a scris un material despre cele întâmplate, pe care l-a trimis la Muzeul Județean. Relata amintirile pe care le avea despre evenimentul respectiv“. Memoriile învățătorului vor fi tipărite cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu. „Pentru mine este o plăcută surpriză că istoria se scrie și se rescrie“, a precizat Daniel Găvan.

Grigore Popescu a activat ca învățător în localitatea Stănești și a murit în anul 1989, la vârsta de 86 de ani. El a fost o victimă a regimului pentru că fusese chiabur, fiind căutat de către autorități.

Lansarea cărții va avea loc pe data de 14 octombrie

Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, a precizat că volumul cu memoriile lui Grigore Popescu va fi lansat în acest an pe data de 14 octombrie, dar că lucrarea va fi mai vastă cu privire la  Luptele de la Podul Jiului, când populația orașului Târgu Jiu au oprit pentru câteva zile înaintarea trupelor germane:

„În acest moment sunt la faza de documentare. În afara de memoriile care au fost scrise de învățătorul Grigore Popescu, un exemplar ajungând la Muzeul Județean, avem, cu sprijinul familiei, și fotografii cu acesta. În afară de memoriile domniei sale, o să venim și cu mărturii din acele zile. Avem interviul lui Ioan C. Popilian apărut în 1933 în «Ilustrațiunea română». Ne dorim să scoatem o carte mai amplă despre luptele de la Podul Jiului văzute prin ochii copilului care a anunțat autoritățile că nemții se îndreaptă spre oraș“.

Zi de sărbătoare locală

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu a declarat că va propune ca ziua de 14 octombrie să fie declarată sărbătoare locală, iar în școlile din oraș să se prezinte elevilor lupta de la Podul Jiului:

„Va fi tipărită această lucrare care trebuie să ajungă obligatoriu în școli, pentru că voi iniția un proiect de hotărâre prin care ziua de 14 octombrie să fie declarată zi de sărbătoare locală și recomandăm școlile să țină lecții de istorie locală dedicate Luptelor de la Podul Jiului și eroilor, iar bisericile din oraș să refacă acea slujbă de pomenire și de mulțumire care a fost făcută în 1916, pe 19 octombrie. Va trebui arborat drapelul național în tot orașul și să dăm o altă dimensiune manifestărilor de la 14 octombrie“.

Autoritățile au reușit chiar să-l găsească pe nepotul comisarului Popilian, Șerban Times (foto), cu care s-a realizat un interviu video despre bunicul său.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.