Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un tânăr din Târgu-Jiu a renunțat momentan la o carieră de inginer, pentru a-și îndeplini un mare vis, acela de a fi artist fotograf. Chiar dacă urmează Masterul în domeniul Ingineriei, Cătălin Gogan este într-o continuă evoluție în domeniul fotografiei. Frumoasa meserie l-a făcut să se bucure de întreaga țară, iar obiectivul său este să ajungă să fie cunoscut și în străinătate. Tânărul  spune că a avut cele mai frumoase experiențe de viață din momentul în care a devenit fotograf și chiar dacă vreodată se va angaja în domeniul ingineriei, niciodată nu vrea să renunțe la job-ul visurilor sale.

Cătălin Gogan s-a îndrăgostit iremediabil de fotografie în urmă cu aproximativ patru ani. Un profesor i-a inspirat dorința de a fotografia peisaje. Abia mai târziu a descoperit că este mult mai entuziasmat să surprindă fericirea oamenilor și momentele lor speciale din viață. Acesta poate fi numit fotograful vedetelor de pe meleagurile gorjenești.

Reporter: Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu?

Cătălin Gogan: Eu nu am început cu fotografia de eveniment, nu realizam fotografii cu oameni. Mai precis, am fost inspirat de profesorul Alin Stăncioi, care este mai mult pe partea de peisaje. Între timp s-a conturat această pasiune pentru fotografia de eveniment și ușor au început să se lege prietenii frumoase cu oameni, au început să îmi placă tot mai mult aceste activități și așa am ajuns să participa la cele mai frumoase și speciale evenimente din viața oamenilor.

Reporter: De câți ani practici această meserie?

Cătălin Gogan: De trei ani practic această frumoasă meserie, mă refer la fotografia de eveniment. Și am mai lucrat un an, așa cum v-am spus, pe partea de peisaje

„M-a conturat ca persoană, m-a făcut să fiu o persoană mai bună”. Rep.: Ce bucur
Meseria pe care o face cu atâta dragoste i-a adus multe satisfacții. Pe lângă vizitele în țară, atunci când merge la evenimente, tânărul spune că acest job l-a ajutat să își contureze personalitatea și să realizeze cât de importantă este iubirea în viața unui om.

Reporter: Ce bucurii ți-a adus această meserie?

Cătălin Gogan: Foarte multe împliniri și satisfacții sufletești mi-a adus. Am întâlnit oameni deosebiți, am evoluat și am avut ocazia să fiu parte din cele mai plăcute și emoționante momente din viața unor oameni. M-a conturat ca persoană această activitate, m-a făcut să fiu o persoană mai bună, să văd iubirea și să îmi dau seama că asta este cel mai important pe lume -iubirea!

Reporter: Ți-a rămas vreun eveniment întipărit în suflet și minte?

Cătălin Gogan: Nu unul anume, fiecare are povestea lui și m-au marcat multe. Fiecare cuplu a avut farmecul lui, nu pot să spun că am avut unul preferat, toate mi-au plăcut.

Reporter: Cât de importantă crezi că este fotografia în zilele noastre? Este o metodă de afirmare?

Cătălin Gogan: Sigur că da. Fotografia înseamnă afirmare, mai ales dacă ea este realizată de un profesionist care să știe să te pună într-o lumină care te avantajează. Prin fotografie poate să devină cunoscută o persoană, mai ales în mediul virtual, pentru că aici se petrece totul în ultimul timp. În unele cazuri, după cum am observat cu toții, în lumea mondenă, o fotografie poate însemna drumul spre celebritate.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.