Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

4718267472_00033afc4aColoana fără Sfârșit, una dintre cele mai spectaculoase capodopere ale sculpturii românești, a fost la un pas să fie distrusă și vândută la fier vechi, la cererea comuniștilor. Povestea a fost spusă chiar de cel care fusese însărcinat să se ocupe de distrugerea operei care a devenit cunoscută ulterior în întreaga lume. Omul a povestit în detaliu cine i-a cerut să smulgă monumentul din pământ și cum acesta a fost salvat ca prin minune.

Ca o ironie a sorții, omul care ar fi putut să devină distrugătorul celei mai frumoase opere brâncușiene a fost Tănasie Lolescu, om născut și crescut în satul natal al lui Brâncuși, Hobița. Pe când era copil, Lolescu a avut chiar șansa să îl cunoască pe marele sculptor, într-o zi, când venea de la școală. L-a zărit în sat și, fiindu-i necunoscut la port, Lolescu și-a întrebat tatăl cine este nou venitul. Brâncuși era cunoscut, pe atunci, ca un simplu cioplitor, motiv pentru care nimeni nu îi oferea valoarea pe care și-a câștigat-o zeci de ani mai târziu, mai ales după moartea sa. Lolescu amintea într-o emisiunea realizată pentru Televiziunea Română că atunci când era mic mergea împreună cu tatăl său la târgul de vite care se ținea lângă opera brâncușiană, iar tatăl său îi spunea adesea că dacă se va pierde, se vor întâlni la final lângă „țeava aia mare”, făcând referire la Coloana fără Sfârșit.

Capodopera urma să ajungă la fier vechi

Mult mai târziu, la vârsta de 24 de ani, Tănasie Lolescu primea ordin de la primul secretar al Organizaţiei de Tineret a PCR din raionul Târgu-Jiu să pună la pământ „țeava mare” care le folosea țăranilor ca punct de reper. El primise însărcinarea să vândă lucrarea lui Brâncuși la fier vechi. Lolescu povestea în trecut, în cadrul unei emisiuni, că monumentul brâncușian era chiar batjocorit și i se spunea „Sula lui Tătărăscu”, după numele prim-ministrului în vremea căruia fusese construit. Fiind obligat să îndeplinească ordinele, Tănasie Lolescu a încercat să distrugă monumentul. Prima dată ceruse ajutorul SovRomului Petrol de la Bîlteni, o unitate petrolieră româno-sovietică. Aici a solicitat un Kirov, un utilaj rusesc pe şenile, de mare putere, care i-ar fi permis să smulgă orice urmă a Coloanei fără Sfârșit.  „Directorul rus al unităţii, Naghiev, a motivat că nu poate să ne dea pentru că toate se află pe teren la diverse lucrări”, povestea Lolescu.

lolescu O capodoperă nemuritoare…

După primul eșec, tânărul ajungea la Şcoala de tractorişti de la Vădeni, unde îl ruga pe directorul de acolo să îi ofere un tractor pentru a-și duce la capăt misiunea. „Am ales un IAR, primele tractoare ale noastre scoase, pentru că avea colţi şi se înfigea mai bine în pământ. Am înjghebat nişte lanţuri cu care se remorcau tractoarele şi am plecat împreună cu secretarul organizaţiei de tineret din şcoală, un băiat Milotin, care era şi tractorist”, povestea Lolescu despre încercarea de a distruge Coloana Infinită. Totuși, destinul a făcut ca monumentul să nu dispară, așa cum ar fi vrut comuniștii, iar lanțurile s-au rupt. Masonul Lolescu a povestit în detaliu cum încercările sale au fost zadarnice: „Am tras, dar lanţurile s-au rupt. Am zis să le legăm mai sus, la o înălţime de doi metri. Ne-am urcat pe cabina tractorului şi le-am legat mai sus. Tractorul a început din nou să tragă, dar s-a ridicat cu partea din spate. Nu s-a putut face nimic pentru că era bine înfiptă în pământ. A fost o încercare copilărească şi lipsită de judecată. Brâncuşi a avut grijă să-şi înfigă opera sa în pământul românesc ca să rămână nemuritoare”.

Eșecul lui Lolescu avea să fie plătit, așa că din cauza misiunii care nu fusese dusă la îndeplinire, Organizaţia de Tineret Târgu-Jiu nu a contribuit cu fonduri la festivalul de la Bucureşti. „Am fost criticat pentru că nu am fost în stare să dau Coloana jos. Am fost luat în discuţia şedinţei de partid. Babalîc mi-a reproşat că tocmai eu, care făceam parte din comitetul de organizare al festivalului, nu m-am implicat în colectarea de fonduri”, spunea Lolescu.

Coloana fără Sfârșit a fost inaugurată în anul 1938, capodopera având o înălțime de 29,35 metri. Opera este parte din trilogia Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu. În același an în care a fost inaugurat ansamblul, marele sculptor al lumii,  Constantin Brâncuși, a părăsit țara pentru totdeauna. Titanul de la Hobița a trecut la cele sfinte la 16 martie 1957, la Paris.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.