Actrița și omul de cultură Claudia Motea, desemnat ambasador al turismului gorjean în 2015, are o poveste de viață impresionantă și inspirantă! A trăit multă vreme în America și Canada, ducând dorul țării sale, dar luptând mereu pentru a-și împlini visele. A ales să nu se mai întoarcă în România, acum mulți ani, deoarece a întâlnit dragostea în America-„poate cea mai frumoasă poveste de dragoste din viața mea!”, după cum însăși recunoaște. După un deceniu, Claudia Motea a revenit în România și demonstrează zi de zi că talentul său poate deveni sursă de inspirație pentru alții, dar și că prin muncă și pasiune, chiar și visele ce par imposibile devin realitate! Vă invităm să lecturați poate cel mai plin de căldură interviu dat de actrița Claudia Motea, dramaturg, scenarist, producător, un om de teatru și film. Credem că acest lucru se datorează faptului că omul de cultură a știut că vorbele sale vor fi citite de gorjenii săi de suflet, cărora mereu le-a dus dorul, cât timp a fost peste hotare! La fel de tare precum a suspinat și după meleagurile natale, căci dragostea de țară, de limba românească, de obiceiurile gorjenești nu s-a stins niciodată în sufletul actriței!
Reporter: Draga noastră Claudia Motea, mulțumim pentru că ai acceptat să discutăm! Ce amintiri ai de la Gorj- cea mai prețioasă dintre ele?
Claudia Motea: Un bun găsit vă spun și eu cu toată inima! Cu ocazia acestui interviu mă întorc la obârșie, la Târgu-Jiu, locul natal unde am și copilărit. Rădăcinile-mi sunt gorjene și am mai multe amintiri pe care le-aș putea depăna. Cea mai prețioasă? Cred că este cea legată de venirea mea acasă, în luna august a anului trecut, când am primit titlul onorific de ambasador al turismului gorjenesc alături de alți artiști gorjeni- Horațiu Mălăele, Armand Calotă, Tavi Călugăru-Colen, Ioana Gomoi, Crina Lință. Nu e vorba de un premiu în sine, ci de onoarea ce mi s-a făcut, ca după ani de pelerinaj artistic, trăind pe continentul american și făcându-mi meseria de actriță și acolo, și în Europa, să fiu primită Acasă cu iubire și prețuire, ca o adevărată fiică a acestui loc.
Rep.: Cum a început dragostea față de teatru, artă, film?
C.M.: Nu pot spune cu exactitate. Tot ce știu este că mă expuneam artistic, încă de mică, în spectacolele din fața blocului unde locuiam, apoi la serbările și concursurile școlare, apoi pe scena Casei de Cultură din Târgu-Jiu și la teatrul Grădinii de vară alături de Ovidiu Popescu, Nona Oprișan, Ion Alexandrescu, Rodica Gugu, Luminița Șorop și alți talentați actori locali. În genere, consider că te naști cu această dragoste mare pentru artă, teatru, film.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine teatrul?
C.M.: Modul cel mai frumos de a exista, de a conștientiza menirea mea pe Pământ… modul de a mă exprima mereu tânăr și ferice la potențialul meu maxim.
Rep.: De-a lungul anilor ai evoluat extraordinar: actor, dramaturg, scenarist, producător, un om de teatru și film complet. Colaborarea cu Silviu Purcărete și rolul din „Danaidele” ce rol au avut în viața ta?
C.M.: „Danaidele” a fost o piatră de temelie în cariera mea de actriță, dar și în definirea mea ca om. Am învățat extrem de multe lucruri lucrând cu marele regizor Silviu Purcărete și făcând parte dintr-o echipă de teatru formată din o sută de actori… Apoi a venit, emigrarea mea în America… La finele turneului de aproape doi ani prin Europa și la New York, eu am rămas în America. A trebuit să renasc practic, din nou. Experiența acumulată în timpul „Danaidelor” m-a ajutat mult să mă adaptez mai bine situației noi, vieții diferite de cea cu care fusesem obișnuită în România. Dobândisem curaj, încredere, voință nestrămutată de a-mi împlini cu adevărat visele…
Iarăși Danaidele…
Rep.: În 1997 ai jucat la New York in „Danaidele”, realizat de regizorul Silviu Purcărete. Ce te-a determinat să rămâi peste Ocean, în Canada?
C.M.: În New York, în timpul turneului, am cunoscut un american și am trăit o frumoasă poveste de dragoste cu el. Poate cea mai frumoasă poveste de dragoste din viața mea! Dar n-a fost să rămânem împreună. În plus, nu mai voiam să mă întorc în țară, eram fascinată de tot ce ține de America. Viza de State mă presa. O bună prietenă de-a mea, avocat de emigrație, m-a ajutat și am mers în Canada, unde am început o viață nouă.
Rep.: Ai rămas zece ani în Canada. Ai și cetățenie. Ce te-au învățat acești ani?
C.M.: Da, sunt și cetățean canadian. Cred că anii aceștia m-au ajutat foarte mult în a mă defini atât ca Om, dar și ca Artist, să învăț să prețuiesc calitățile umane și artele la un nivel net superior.
Rep.: Ai jucat în limba ENGLEZĂ ani și ani de zile. Îți era dor să joci în limba română? Cum a fost cu dorul de casă? De țară?
C.M.: Am pornit cu mare emoție la acest drum în actorie pentru că nu vorbeam engleza. Dar, încet-încet, cu străduință și multă ambiție, am putut juca pe scena teatrului canadian și am primit acceptarea și aprecierea publicului. Am început să scriu și piese de teatru, să le produc și să le joc pentru comunitatea nord-americană. Cât succes aș fi putut avea, exista o nemulțumire sau, mai precis, o neîmplinire… Când am plecat din România, tocmai ce terminasem facultatea.
Chiar dacă avusesem ceva colaborări cu teatrele din București și mai jucasem cât de cât prin țară, nu îmi făcusem un stagiu real pe scena teatrului românesc. După absolvire, am intrat imediat în proiectul Danaidele, am făcut o ucenicie de trei luni la Teatrul Național din Craiova, apoi a urmat turneul cu Danaidele și atât.
După mai bine de zece ani, jucând în Canada și America, numai în Limba engleză, primind premii ca actriță și ca dramaturg, mi-a încolțit dorința de mai bine, zic eu. Voiam să joc în limba maternă. Chiar și în Danaidele, chiar dacă am jucat peste 60 de spectacole, toate au fost doar în limba franceză. Deci, simțeam marea nevoie de a mă auzi în Limba română. Tânjeam după mirosul de scândură al teatrului românesc, mi-era mult dor de-ai mei, de profesori, prieteni, actorii de aici.
Lumea filmului, una foarte cunoscută Claudiei Motea!
Rep.: Nu ai renunța la teatru pentru nimic în lume! Asta o știm! Cum ai intrat în lumea filmului?
C.M.: Am făcut masteratul în Dramaturgie Cinematografică și l-am avut ca profesor pe Maestrul Ioan Cârmăzan. Scenariul filmului „SPOVEDANII” i-a plăcut foarte mult și am hotărât să-l realizam împreună ca proiect cinematografic. În perioada aceea trebuia să plec în Los Angeles pentru un spectacol la CBS Studios. Am renunțat la tot și am început lucrul la producția acestui film. Cât am lucrat? Mai bine de un an. Lucrurile se deschideau și se închideau. Nu e ușor să produci un film de lungmetraj.
Anul acesta, am întâlnit un om deosebit, Oana Palade, care a intrat co-producător. E o poveste extraordinară întâlnirea cu ea… Spun numele ei pentru că știu că direcția mea artistică va fi mult timp de acum încolo în implicare cinematografică, iar acest lucru îl voi face împreună cu Oana. Până acum am produs și jucat rol principal în două filme proprii, urmează un altul, un lungmetraj….
Rep.: Ai revenit în România cu spectacolul „Iubește-mă… America!”. Cum te-au primit conaționalii? Ce reprezintă acesta pentru tine?
C.M.: „Iubește-mă… America!” este un spectacol-film care vorbește despre emigrarea mea, despre visul meu artistic, dorința de a ma împlini alături de un bărbat care mă iubește. Este o etapă a vieții mele care a condus totul la maturizarea mea și mai buna definitivare a rolului meu de actor-om în viață. Interpretez opt personaje diferite în acest spectacol, fiecare are o altă vârstă. Am jucat acest spectacol de cel puțin 70 de ori în țară, în Europa, în Canada, în America. Am primit peste zece premii internaționale, tot îl mai joc și de fiecare dată, în primul rând, port un prinos de recunoștiință, Maestrului AL.G.Croitoru, regizorul acestui spectacol.
Rep.: Ce a însemnat „KANDY” și cu cine ai colaborat la realizarea acestui film?
C.M.: „KANDY” e o co-producție EasyFilm Production cu Roam Music and Film Productions, compania mea. O co-producție româno-americană, compozitorul Dennis Dreith a scris muzica și a susținut acest fim. Scenariul este inspirat dintr-o poveste scrisă de Renato Gudino, un scriitor din sudul Africii și poartă semnătura mea și a Marianei Pachiș, ea fiind și regizorul filmului. Am avut o echipă frumoasă. Diana Metiu, un om drag sufletului meu, a semnat scenografia și costumele, iar Alexandra Drăguț a fost prezentă la foc continuu la partea de producție.
Acest film a fost o experiență inedită, mai ales că l-am avut ca partener de joc pe Adrian Enache, el debutând în „KANDY” ca actor de film. Acest film mi-a dat încrederea de a-mi continua drumul în acest domeniu primind aprecierea publicului și câteva premii pentru jocul meu actoricesc și producție. Sunt recunoscătoare pentru tot ce primesc frumos, iar Premiul pentru cea mai bună actriță de film de scurt metraj m-a onorat.
Rep.: A urmat, de curând, un alt film scris, produs și în care ai rolul principal…
C.M.: Da. Este vorba de „STAREA DE BINE”, pe care l-am terminat de filmat recent. Inedit e faptul că am ales să am ca partener de joc pe maestrul hairstylist Marian Cotoi. Am această cutezanță, de a lucra într-un alt mod. Cred că fiecare dintre noi are talent și dacă suntem bine ghidați, putem face față unui rol din film. Marian Cotoi s-a descurcat de minune și am rămas profund impresionată, nu numai eu, ci și întreaga echipă, de dăruirea lui, de pasiunea și de seriozitatea de a face acest lucru.
Rep.: Acum lucrezi, alături de o echipă întreagă de profesioniști la alt film. „Spovedanii”. Ce ne poți spune despre acesta?
C.M.: „SPOVEDANII” este un proiect super ambițios. S-au alăturat și câțiva americani. Regia e semnată de Maestrul Ioan Cârmăzan, scenariul îmi aparține. Sunt peste 40 de actori în distribuție. Două roluri principale feminine, alături de mine, Rocsana Marcu de la Matinal Antena Stars, care m-a impresionat cu dorința și entuziasmul ei debordant de a juca în acest film.
Rep.: Spuneai într-un interviu că te simți nemuritoare pe scenă, dar primează a fi OM. Cum este Claudia Motea OMUL și cum se împletește această calitatea cu aceea de ACTRIȚĂ?
C.M.: Pun mare accent pe calitatea umană. Chiar recent, am avut casting pentru noul film pe care-l produc. În primul rând, am vrut să văd cum relaționez cu actorii, pe plan uman. Am decis asupra unor actori, mai puțin cunoscuți, pentru că am simțit energie și un adevăr mai de calitate. Da, e mare lucru să fii Om, în primul rând.
Prietenă cu târgujianca de la teatrul Arte dell’Anima
Rep.: Cum a început prietenia cu Crina Lință, gorjeancă de top și ea?
C.M.: Deși amândouă am trăit în Canada, ne-am cunoscut acum un an la Târgu Jiu, la evenimentul „Acasă la Brâncuși”. O iubesc și o prețuiesc mult pe Crina Lință! Ea este pe drumul cel mai frumos al vieții ei, în cariera artistică. Teatrul Arte dell’Anima, pe care-l conduce, are o vibrație artistică extraordinară și cred că va fi iubit mult de actorii și publicul bucureștean. Crina s-a implicat și în filmul „SPOVEDANII” și chiar a susținut ideea și pre-producția acestui film. În plus, are un copil extrem de talentat, unul dintre cei mai buni studenți ai UNATC-ului, iar mama Crinei, profesor pensionar, dar plină de har actoricesc, face parte din trupa de teatru a Teatrului Nostrum al cărui director artistic sunt.
Rep.: Ce planuri de viitor ai?
C.M.: În primul rând să fim sănătoși, apoi, îmi doresc să fac un spectacol de muzică și poezie Inima Soarelui cu actori din trupa Teatrul Nostrum și câțiva actori ce vor juca în filmul „SPOVEDANII”. Mai vreau să lansez o carte deja terminată, să mă pot ocupa mai mult cu Traian Mârza și cu Andrei Reketes de Departamentul Artele Spectacolului al cărui Președinte sunt la Uniunea Artiștilor Plastici și să plec în turneu în Los Angeles, până la sfârșitul anului! Un gând bun și cald cititorilor site-ului Cult-ura! Numai bine!
