Ieromonahul Iulian Drăghicioiu, originar din Bumbești-Gorj, a fost unul dintre apărătorii vajnici ai Mănăstirii Lainici în timpul Primului Război Mondial. Acesta a fost luat prizonier de către trupele germane în toamna anului 1916 și deportat în Germania, unde a murit într-un lagăr, ca un adevărat martir.
Iulian Drăghicioiu este unul dintre discipolii Cuviosului Irodion, supranumit „Luceafărul de la Lainici“. El a ținut a ţinut foarte mult la ieromonahul Iulian Drăghicioiu. „Acesta, locuind foarte aproape de mânăstire şi, auzind de numele bun al Cuviosului Irodion, venea foarte des la el şi se spovedea. După ani de zile de ucenicie în lume, se hotărăşte să intre în mânăstire, pentru a se face monah. Astfel, în 1892, intră ca frate în Lainici, având numele de botez Ioan. Peste patru ani este tuns în monahism cu numele de Iulian. În 1898, cuviosul Irodion îi cere episcopului ca Iulian să fie hirotonit, invocând şi motivul lipsei de preoţi“, relatează arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici într-o discuție relatată de theologhia.wordpress.com.
Proorocirea „Luceafărului de la Lainici“
Datorită faptului că în ultimii ani ai vieţii ieromonahul Iulian a fost o persoană foarte apropiată de egumenul Irodion, acesta i-a dezvăluit discipolului său multe din tainele sale. „Una dintre proorocirile lui a fost aceea că, la scurt timp de la mutarea întru cele veşnice, Mânăstirea Lainici se va pustii, fapt care s‑a şi întâmplat: «Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le‑aţi dat lui Hristos. La 3 mai 1900, Cuviosul Irodion se mută la Domnul, iar în 1916 începe Primul Război Mondial. Valea Jiului a fost cuprinsă integral în acest război. Armatele germane au distrus toată mânăstirea, arhiva a fost arsă, clopotele au fost topite, iar biserica a fost transformată în grajd. Unii călugări au fost deportaţi în Germania, iar alţii au fugit pe unde au putut, ca să se salveze. Între 1916 şi 1919, mânăstirea a fost pustiită complet“, mai precizează starețul de la Mănăstirea Lainici. Printre călugării deportaţi în Germania se afla şi Iulian Drăghicioiu, care va muri în lagăr aidoma unui martir pentru Hristos.
L-a dezgropat pe Cuviosul Irodion după șapte ani de la decese
Așa cum era tradiția în Mănăsătirile de la Athos, Iulian Drăghicioiu l-a dezgropat pe Cuviosului Irodion la șapte ani de la moartea acestuia și a avut parte de o surpriză imensă. „Dragostea pe care i‑a purtat‑o ieromonahul Iulian Drăghicioiu Cuviosului Irodion se regăseşte şi în cererea pe care a făcut‑o stareţul Teodosie Popescu în 1907, la 7 ani de la mutarea la Domnul a Cuviosului Irodion, pentru a‑i dezgropa osemintele şi în care specifică cu insistenţă că ieromonahul Iulian este pregătit să dezgroape osemintele. Stareţul Irodion se mutase la Domnul pe data de 3 mai 1900 şi fusese înmormântat pe 5 mai. La mormântul său se făceau minuni şi aveau evlavie atât monahii, cât şi credincioşii. Exista o tradiţie monahală athonită după care, la 7 ani de la moarte, se dezgropa trupul monahului, se spăla cu vin, se făcea slujba înmormântării din nou şi se punea în osuar, acolo unde exista“, menționează Ioachim Pârvulescu.
Rămășițele Cuviosului Irodion, neputrezite
Surpriza de care a avut parte Iulian Drăghicioiu a fost aceeea că a găsit moaştele Cuviosului Irodion neputrezite. „Părintele ieromonah Iulian Drăghicioiu era intr‑o permanentă relaţie în duh cu stareţul său, îl pomenea permanent la rugăciunile sale personale şi din biserică. Nu putea să îl uite pentru că el îl învăţase alfabetul duhovnicesc isihast. Simţea vizibil ajutorul lui şi observa minunile ce se făceau la mormântul cuviosului cu oamenii care veneau cu credinţă şi mijloceau ajutorul lui. Deja se dusese vestea despre sfinţenia Cuviosului Irodion în împrejurimi. La 5 mai 1907, exact la 7 ani de la înmormântarea stareţului Irodion, părintele Iulian Drăghicioiu, cu multă evlavie, frică şi cutremur, dezgroapă osemintele. Dar tradiţia a consemnat că în momentul dezgropării s‑ar fi găsit moaştele Cuviosului Irodion întregi şi neputrezite. A fost informat episcopul Râmnicului, Atanasie, despre acest fapt, iar acesta ar fi exclamat: «Aista mi‑ai fost, Irodioane?», adică „Chiar aşa om sfânt mi‑ai fost, Irodioane?”. Dar, cum aminteam, conform tradiţiei monahale a fost pus înapoi în groapă, deoarece în Mânăstirea Lainici nu exista osuar sau gropniţă. De atunci povestea moaştelor Cuviosului Irodion s‑a închis intr‑un mare mister“, a mai adăugat starețul Mănăstirii Lainici.