Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La sud-vest de Sighișoara, pe drumul ce leagă acest oraș de Mediaș, se află comuna Daneș, unde puteți vizita Castelul Bethlen, din satul Criș, un important obiectiv turistic din această zonă. Castelul Bethlen se află de 750 de ani în proprietatea aceleași familii, a fost distrus în 1969, în timp ce erau filmate câteva scene din filmul „Mihai Viteazul” de Sergiu Nicolaescu, iar în prezent se află în custodia Fundației Sfântul Francis din Deva, pentru o perioadă de 50 de ani.

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”
Capela Castelului Bethlen

Acest castel a fost construit între secolul XIV – XVI, ca reședință nobiliară fortificată, de mică amploare, iar ultima mare reconstrucție a avut loc undeva prin secolul al XVI-lea: „Ultima mare reconstrucție a fost în secolul al XVI-lea, dar fundațiile și subsolul se duc înapoi până la secolul XIV. Clădirea capelei este de la sfârșitul secolului al XV-lea. În momentul de față suntem un șantier, dar se poate intra oriunde, noi sperăm ca undeva în luna septembrie să fie totul gata și să le oferim turiștilor un loc frumos în care să se recreeze.”, a precizat arheologul pe care l-am întâlnit în timp ce vizitam Castelul Bethlen.

Familia Bethlen, cea care deține acest castel de 750 de ani, l-a construit în stil renascentist: „Castelul a fost construit în stil renascentist și avea o grădină superbă. Dacă vă uitați în această poză veți vedea un bananier, care nu prea crește în această zonă, dar probabil aveau un grădinar priceput, care se ocupa de această grădină.”, a adăugat arheologul castelului.

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”
Castelul Bethlen

Castelul Bethlen distrus de filmul „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu

De-a lungul timpului acest castel a fost distrus, de multe ori cu bună știință, de cei care i-au trecut pragul. O astfel de situație a avut loc în timpul filmării unor scene din filmul „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, ulterior fiind predat complet CAP-ului.

 „Până la sfârșitul anilor 1960 construcția se păstrează cât de cât în stare bună, mai ales că și partidul o folosește pentru scopuri birocratice, existau birouri aici, dar și pentru filmări. Sergiu Nicolaescu filmează scene din patru filme în interiorul acestui castel, și anume «Ultimul cartuș», «Mihai Viteazul», «Nemuritorii» și «Horia». Cu ocazia unei filmări, mai exact din filmul  «Mihai Viteazul», din 1969, reușesc să-l incendieze, să zicem dintr-o greșeală, dar pentru această greșeală nimeni nu a plătit. Din toată povestea asta a ieșit un scandal, iar după acest scandal este predat complet CAP-ului.”, ne-a precizat arheologul.

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”
Castelul Bethlen

Porțile castelului distruse, pentru ca utilajele CAP-ului să poată intra în curte

Nici după ce a fost predat către CAP Castelul Bethlen nu a avut o soartă tocmai bună, în capela sa fiind depozitat îngrășământ chimic, iar unele porți au fost distruse ca utilajele folosite să poată intra în curte.

 „Urmează două decenii de declin, după povestea clasică a multor monumente istorice din România. De exemplu aici în capela castelului se depozitează îngrășământ chimic, iar în anii 80 sunt distruse alte părți ale muzeului, cum ar fi porțile, deoarece utilajele folosite de cei de la CAP nu puteau intra în curte.”, a precizat cel care se ocupă de reconstrucția acestui castel.

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”
Curtea interioară Castel Bethlen

Tot de la arheolog am aflat că acest castel a fost retrocedat familiei Bethlen în anul 2007, iar în prezent se află în custodia Fundației Francis din Deva.

„La începutul anilor 1990 ajunge în starea asta, pe care o vedeți și voi acum, fiind aproape distrus. În 2007 a fost retrocedat familiei Bethlen, chiar și acum ei sunt proprietari. De fapt primul strămoș despre care avem documente că a primit donația regală a domeniului este undeva între anii 1.260 – 1270, practic de 750 de ani este în proprietatea familiei Bethlen, o situație destul de rară de pe teritoriul României. Din 2014 este în custodia Fundației Sfântul Francis din Deva, pentru o perioadă de 50 de ani. Această fundație renovează castelul în prezent, urmând ca acesta să devină un centru cultural, turistic și de formare.”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”
Turn Castelul Bethlen

Din septembrie 2021 până în prezent Castelul Bethlen a fost vizitat de aproximativ 3.000 de turiști și trebuie precizat că nu există taxă de vizitare sau de fotografiere.

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul”

 

Distribuie:

4 Comments

  • Mihai Badeu, 4 ianuarie 2022 @ 9:17 Reply

    Castelul distrus a fost predat I A S-ului Sighisoara nu CAP Cris !

  • Adrian Liciniu Blaga, 4 ianuarie 2022 @ 17:51 Reply

    Am lucrat în perioada anilor 1979-1982 la c.a.p. Criș ca inginer zootehnist , dar nu am aflat nimic în această perioadă despre devastările făcute de către elemente inconștiente sau mai de grabă răuvoitoare profund îndoctrinate de către propaganda comunistă! Voi reveni în Criș, pentru a vizita castelul și a afla mai multe despre istoria acestuia.

  • Anneliese, 8 ianuarie 2022 @ 11:52 Reply

    Sii eu am fost la Gradinita in Castell
    Dar de la Ferma Cris nu CAP.
    Ferma a distrus Multe.
    Imi amintesc cum au tornat griu in multe camere.
    Parinti au lucrat la ferma.

  • Povestea castelului distrus de filmul „Mihai Viteazul” | Turism Istoric, 6 februarie 2022 @ 15:16 Reply

    […] La sud-vest de Sighișoara, pe drumul ce leagă acest oraș de Mediaș, se află comuna Daneș, unde puteți vizita Castelul Bethlen, din satul Criș, un important obiectiv turistic din această zonă. Castelul Bethlen se află de 750 de ani în proprietatea aceleași familii, a fost distrus în 1969, în timp ce erau filmate câteva scene din filmul „Mihai Viteazul” de Sergiu Nicolaescu, iar în prezent se află în custodia Fundației Sfântul Francis din Deva, pentru o perioadă de 50 de ani, potrivit cult-ura.ro […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.