Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

   dop 5 Arhitectul Julis Doppelreiter s-a stabilit la Târgu-Jiu în 1904, amprenta pe care a lăsat-o asupra localității fiind una greu de egalat. A proiectat zeci de clădiri, însă 11 dintre ele au fost declarate monumente istorice de patrimoniu, grație frumuseții lor arhitectonice și talentului arhitectului care a primit cetățenia română în 1919. Tatăl său era un austriac venit în Mehedinți pe la 1869, iar spre începutul lui 1900, familia Doppelreiter s-a mutat la Gorj. „Arhitectul Julius Doppelreiter a realizat totul cu imaginația românului și cu perfecționismul neamțului”, scrie Al. Doru Șerban într-una din cărțile sale.

Arhitectul de origine austriacă, Julius Doppelreiter, s-a născut la 12 noiembrie 1878 la Turnu Severin și a decedat la 21 aprilie 1954. De numele lui se leagă unele dintre cele mai reprezentative clădiri din Târgu-Jiu.

Arhitectul a fost fiul unui austriac venit în România-Oltenia în 1869, iar la 15 ani a fost dus de acesta la Viena, unde a urmat Școala de Construcții și Arhitectură. Aici, Julius Doppelreiter a avut ocazia să lucreze cu arhitectul Anton Madele, personalitate a vremii respective.

Până la urmă, Julius Doppelreiter a urmat și cursurile Școlii de Arhitectură și a petrecut șase ani de studii și practică în Austria, după care a revenit în România. A lucrat în mai multe localități din țară, până în 1904, când a venit la Târgu-Jiu, orașul unde tatăl său lucra ca tâmplar. După căsătorie, Julius Doppelreiter, arhitect cu experiență a început să se implice în dezvoltarea industriei urbei.

A luptat în Primul Război Mondial, a fost rănit, apoi decorat pentru vitejie, iar în 1919 a fost declarat cetățean român printr-o hotărâre a Tribunalului Gorj.

A proiectat clădirea Colegiului „Spiru Haret”

dopLucia Crăciun, cadru universitar la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, scris într-o lucrare de specialitate:

„În cei peste 50 de ani de trudă, numai în TârguJiu a semnat proiectele a zeci de case particulare; anexele şi mai multe lucrări la fostul Liceu de Fete şi la fosta Şcoală Normală de Băieţi (actualul Colegiu Naţional „Spiru Haret“); proiectul la circa zece clădiri din incinta Marii Unităţi a M.A.P.N.; localul Şcolii de Meserii şi Fabrica de topitul cânepii (ambele s-au aflat în Vădeni); anexele, pavilioanele noi şi diferite transformări la Spitalul Judeţean; reclădirea Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“;

lucrări la Prefectura şi Primăria oraşului; pentru C.F.R.- Casa pompelor; refacerea casei lui Tudor Vladimirescu din Vladimir, după o fotografie a unui nepot de-al eroului Revoluţiei de la 1821; poduri de beton (Poiana) şi lemn în judeţ; Dispensare medicale la Bumbeşti-Piţic, Novaci, Brădiceni, Hurezani, Peşteana-Jiu.

A mai pavat bulevardul C.A.Rosetti (azi Constantin Brâncuşi); a asfaltat piaţa Catedralei şi a mai realizat mii de proiecte – după cum declară chiar el-, «pentru autorităţi, particulari, şi Bisericile din judeţ»“.

Lista celor mai reprezentative clădiri ale lui Doppelreiter


dop 4
Alexandru Doru Șerban notează în volumul său „ Personalități care au fost în Gorj”:

„Arhitectul Julius Doppelreiter a proiectat în Târgu-Jiu și în județ zeci de obiective de interes public, religios, case private etc. Un număr de 11 dintre ele au fost declarate clădiri de patrimoniu”. Acestea sunt: Colegiul Naţional „Spiru Haret“, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Casele Brădişteanu – str. Republicii nr.10, Casa Vintilă – Calea Eroilor nr. 5, Biblioteca Judeţeană „Cristian Tell“ – Calea Eroilor nr. 23, Casa Opriş – Calea Eroilor nr. 49, Casa Bădescu – Calea Eroilor nr. 92, Casa Catană – str. Unirii nr. 37, Casa Barbu-Gănescu – Piaţa Revoluţiei nr. 2, Redacţia ziarului Gorjeanul – B-dul Constantin Brâncuşi nr. 15, Casa memorială Josif Keber – str. 11 Iunie nr. 67, Casa Mihăileanu/Gherghe – str. Geneva nr. 13. În județ, Julius Doppelreiter a proiectat mai multe biserici, dispensare medicale, Școala de la Strâmba, Casa Străjerilor de la Rânca, podul de beton de la Poiana și a reconstruit și Casa Memorială „Tudor Vladimirescu”.

Caracteristicile clădirilor sale

dop 1Masivitatea zidurilor, care au dat trăinicie clădirilor sale, este una dintre principalele caracteristici. La casele de locuit, arhitectul Julius Doppelreiter a îmbinat stilul modern cu cel tradițional gorjenesc, tinde însorite, foișoare. Obișnuia să graveze data construirii imobilului la intrarea în podul casei.

„Construcțiile realizate după proiectele semnate de arhitectul Julius Doppelreiter se impun datorită simplității, trăiniciei și măreției lor și chiar dacă prezintă multe elemente comune, devin unicate prin încadrarea în spațiul natural, prin împrejmuirea cu garduri din lemn, având pe stâlpi încrustate elemente etno-folclorice.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.