Muzeul Judeţean Teleorman, vă invită vineri, 1 aprilie, începând cu ora 11.00, la deschiderea Exponatului Lunii Aprilie. Pentru perioada 1-30 aprilie 2022, Muzeul Județean Teleorman propune publicului vizitator exponatul intitulat „Podoabele de aur de la Deparați”.
Obiectele de podoabă prezentate fac parte din inventarul funerar recuperat din mormântul poetului Alexandru Depărăţeanu înmormântat în anul 1865, în satul Deparaţi, comuna Trivalea Moşteni, judeţul Teleorman. Alături de acesta fusese înmormântată nepoata poetului, Elvira, fiica fratelui său Teodor, căreia se presupune că i-ar aparţine.
Un număr de cinci monede stabilesc mai bine cadrul cronologic al mormântului în care s-au aflat obiectele de podoabă. Patru dintre ele sunt din 1867 (una de 5 bani şi trei de 10 de bani), una fiind din 1885 (5 bani), an ce se constituie terminus post quem al efectuării înmormântării, deci nu mai puţin de 20 de ani de la decesul poetului. Nu se cunosc condiţiile în care piesele de inventar funerar au fost găsite ci doar faptul că au ajuns la muzeul din Alexandria în anul 1980, prin intermediul unui reprezentant al autorităţilor locale de la acea vreme, din comuna Trivalea Moşteni.
Obiectele de podoabă, lucrate din aur de 14 K, sunt următoarele: un colier din lănţişor de aur cu pandantivi, o pereche de cercei şi o broşă cu imitaţie de pietre. Greutatea lor totală este de aproape 26,5 g. Pe lângă acestea şi monedele amintite au mai fost recuperate două flacoane miniaturale de sticlă, unul întreg şi unul fragmentar precum şi fragmente de ţesătură.
Au fost clasate în Patrimoniul Cultural Naţional la categoria juridică „Fond” în anul 2012.
Concursul „Vino la Muzeu şi câştigă”
Întrebare Cui se presupune că au aparţinut podoabele de la Deparați?
Răspunsurile dumneavoastră sunt aşteptate pe adresa:
Muzeul Judeţean Teleorman, str. 1848, nr. 1, Alexandria, 140033 sau la
email: [email protected], până la data de 25 aprilie a.c.
Vă rugăm să menţionaţi numele şi prenumele, adresa şi un număr de telefon.