Capodopera „Poarta Sărutului” poate fi considerată o veritabilă lecție de istorie pentru întreaga suflare pământească. Născut din dorința de a omagia eroii căzuți la datorie în Primul Război Mondial, monumentul a căpătat o valoare incomensurabilă de-a lungul deceniilor de existență. Devenită un templu al iubirii, al sărutului, opera dăltuită de Titanul de la Hobița este una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale lumii. Totuși, foarte puțini cunosc adevărata poveste a monumentului „Poarta Sărutului”, dar și importanța pe care i-au acordat-o oamenii timpurilor de la 1937, atunci când Liga Femeilor Gorjene a apelat la Brâncuși pentru realizarea comorilor din piatră de la Târgu-Jiu, respectiv Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”.
Un arc de triumf al vieții asupra morții
În anul 1937, moment în care Constantin Brâncuși se afla la Paris, Arethia Tătărescu, președinta Ligii Femeilor din Gorj, a adresat primarului o scrisoare prin care solicita realizarea unei coloane și a unui portal de piatră care să omagieze eroii căzuți la datorie în Primul Război Mondial.
Așa a luat naștere o idee care, mai târziu, avea să ofere întregii lumi una dintre cele mai prețioase comori, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, o trilogie a unor capodopere printre care se află și minunata sculptură „Poarta Sărutului”, monument care a fost ca un arc de triumf al vieții asupra morții.
Puțini știu că opera este realizată din piatră poroasă obținută dintr-o carieră din Banpotoc. Conform datelor care există despre această operă, „ Sărutul, sculptura din tinereţe care a marcat despărţirea de Auguste Rodin, e sublimată în cel mai înalt grad în cercul despărţit în două jumătăţi verticale de pe picioarele arcului. Poarta e masivă, are o grosime de 1.69, fiind mai mult lată decât înaltă. Pe cele două picioare înalte de 5 metri, stă o arhitravă de 6.45 metri.
La cioplirea porţii au participat şi meşterii Ion Alexandrescu si Golea din Dobrița. Sculptorul mărturisea că şi-a dorit reluarea temei sărutului, într-o poartă prin care să se poată trece dincolo. Stâlpii operei prezintă multiplicat simbolul ochilor îngemănaţi, iar arhitrava «Porţii Sărutului»reproduce, incizat de patruzeci de ori «Sărutul» din Montparnasse, sugerând o horă”.
Un portal către eternitate
Totuși, chiar dacă monumentul lui Brâncuși urma să fie închinat eroilor, el a ajuns o operă a iubirii, a uniunii dintre două suflete care ar putea să treacă în orice moment Dincolo. De aici pleacă și povestea că îndrăgostiții care se sărută atunci când trec pe sub această poartă vor fi legați pentru eternitate.
Prin sculptura sa, Brâncuși a văzut trecerea către tot, către iubirea nemuritoare, dar și către moarte.
Depre opera sa, Brâncuşi îi mărturisea sculptoriţei Malvina Hoffman : „La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănţuite… în urmă, după lung timp, m-a purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se poată trece dincolo. Acum am intenţia să dezvolt siluetele în motivul de deasupra porţii”.
Un templu al sărutului
Opera era numită de sculptor, uneori, „Templul Sărutului”, aceasta fiind realizată manual de Brâncuşi, ajutat de câţiva cioplitori. Ceea ce nu știu foarte mulți români este că amplasamentul capodoperei „Poarta Sărutului” a fost schimbat de cel puțin două ori înainte de a se stabili exact locul unde va fi ridicată.
Brâncuși a vrut o poziție care să îi pună în valoare toată frumusețea, iar anii, deceniile, secolele, să facă această capodoperă să fie la fel de prețuită precum o făcea însuși creatorul ei.
„…aşteptarea în faţa Judecăţii de Apoi”
Iar monumentul brâncușian nu a rămas neobservat. Acesta este cunoscut la nivel internațional, fiind realizate chiar și documentare pe seama acestuia. Poetul şi cineastul clujean Horea Muntenuş a realizat un documentar inedit despre monumentele de la Târgu-Jiu, în special despre acest portal al iubirii, al morții și al eternității în toate formele ei.
„Poarta Sărutului este interpretată ca Poarta Raiului, ca arc de triumf al biruinţei soldaţilor. Este ca o poartă de trecere, a Marii Treceri. Sunt cele două bănci şi ele pot simboliza aşteptarea în faţa Judecăţii de Apoi. Poarta Sărutului este imaginată de Brâncuşi ca o poartă dacică. Avem o arhitravă care este ca o ladă de zestre, prin urmare fiind şi o poartă a nunţii.
Fiind vorba despre eroi, despre tineri căzuţi în război, unii dintre ei neapucând să sărute vreo fată, au plecat să se cunune cu Moartea. Lada de zestre de pe cei doi piloni ai porţii are o relevanţă şi din această perspectivă. Traseul conduce spre Coloana Infinită şi trece prin Biserica Sfinţii Apostoli «Petru şi Pavel», traversează calea ferată, care preexista, ajunge în vechiul târg de fân al oraşului, unde el şi-a instalat Coloana Infinită ca pe un stâlp, ca pe un arbore funerar”, spune Horea Muntenuş.
Mircea Eliade a vorbit despre opera brâncușiană
Nici scriitorii nu au evitat sculpturile brâncușiene, iar Mircea Eliade a fost unul dintre cei care au ales să spună părerea despre comorile lăsate Gorjului. „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlineşte în viaţa poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viaţa omului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viaţă, în viaţa reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, şi pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcaşul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, şi poarta rămâne mai departe, cu un om mai puţin, să vegheze alte naşteri, alte nunţi, alte morţi”, spunea Mircea Eliade.
