Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Sânziana Crețu-Cărăgel este prima elevă de la Școala Gimnazială din Novaci care a reușit performanța să obțină media 10 la examenul de Evaluare Națională. Adolescenta nu a optat pentru un liceu cu pretenții, ci a dorit să învețe la ea acasă, la Novaci. Mai mult decât atât, Sânziana vrea să devină medic și să lucreze tot în Novaci, pentru că își dorește să pună umărul la dezvoltarea comunității sale de care este foarte legată.

Sânziana spune că la Matematică a avut cele mai mari emoții: „La Matematică mi s-a părut mai greu, dar nu imposibil. La început mi-a fost teamă, dar, intrând în sală, m-am gândit că trebuie să mă concentrez. Colegii și profesorii s-au mândrit cu mine, fiind prima care a obținut media maximă“. Media cu care a absolvit liceul a fost 9,91.

„Îmi doresc să mă întorc la Novaci și să profesez“ 

Sânziana și-a dorit să rămână acasă și s-a înscris la Liceul Teoretic Novaci. Ea este foare atașată de locurile natale. Încă de acum, Sânziana știe ce va urma în viață: va urma Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Carol Davila“, după care se va întoarce acasă, pentru că își dorește să contribuie la dezvoltarea localității sale:

„O să mă înscriu la Liceul Teoretic Novaci, pentru că este un liceu foarte bun cu rezultate excepționale, chiar dacă nu pare. Este dorința mea de a urma acest liceu. Acolo numesc eu acasă și nu am motive să-mi las locul unde m-am născut, am crescut și unde simt că pot progresa. Mi s-ar părea imoral să merg în altă parte. Vreau să urmez la liceu specializarea Ştiințele Naturii și, apoi, Universitatea de Medicină Carol Davila.

După absolvirea facultății, îmi doresc să mă întorc la Novaci și să profesez. Vreau să ajut cât de mult zona. Părinții mei mă susțin și sunt de acord cu toate deciziile pe care le iau“.


Mama Sânzianei este medic și reprezintă un adevărat model pentru ea. Eleva de 10 este încrezătoare că lucrurile se vor schimba și își dorește să își aducă și ea aportul: „Vreau să calc pe urmele mamei mele. Cred că, în timp, și zona noastră se va dezvolta și vreau să ajut și eu la acest lucru“.

Sânziana are un frate geamăn, care a fost și el foarte aproape de a obține media 10 la Evaluarea Națională.

„Locul preferat este Baia de Fier“

Sânziana a călătorit în multe locuri din țară și din străinătate, dar cel mai mult îi place zona care s-a născut: „Îmi place să-mi dedic timpul mie și să mă descopăr, să citesc și să-mi cultiv partea bună din mine, pentru a-mi descoperi calitățile. Îmi place să mă plimb prin natură. Am fost explorat aproape toată țara și am fost în străinătate, dar locul preferat este Baia de Fier, locul unde m-am născut, și Cluj Napoca. Îmi place foarte mult zona mea, dar cred că ar trebui făcute ceva schimbări în mentalitatea oamenilor“.

Distribuie:

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.