Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În cadrul acestei emisiuni veți putea vedea imagini din cadrul spectacolului Tartuffe, jucat de actorii Teatrului Regina Maria din Oradea, pe scena teatrului din Târgu Jiu.

„Spectacolul este o adaptare, textul fiind adus la viteza transferului de informații pe care o folosim acum. Un singur personaj și-a păstrat pedanța, numai că el este conștient de acest lucru și refuză să simplifice, deoarece crede că puterea cuvântului are frumusețe.

Textul vorbește despre credința oarbă, despre habotnicie, un subiect care își păstrează caracterul contemporan. Numai că în secolul XXI această credință oarbă în absolut orice devine deosebit de periculoasă, deoarece nu apare decât în lipsa informării. Este periculos să crezi în ceva fără să știi, fără să înțelegi în ce crezi, iar aici nu vorbim numai de religie, ci de habotnicia de orice fel. Și mai periculos este că în acest context apar oameni ca Tartuffe, care îți pot oferi senzația că ai înțeles. Acolo este marea lui abilitate, că îți desenează o realitate care nu este adevărată.

Dar Tartuffe nu ar putea exista dacă cineva nu ar crede în el. Iar Orgon, din nevoia de a avea un pastor celest, alege să-l creadă. Nimeni nu se folosește de latura monstruoasă a lui Tartuffe decât dacă are nevoie. Deci, cred că așa își folosește și Tartuffe capacitățile de a înșela, pentru că funcționează.”, a  precizat regizorul piesei, Vlad Trifaș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.