Premiera spectacolului „Petrică și lupul“, adaptare după Prokofiev de Marius Costache, va fi prezentată duminică, 18 martie, de la ora 11:00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“.
Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“, i-a prezentat pe actorii care vor juca în această piesă: „Distribuția spectacolului este următoarea: Adelina Puzdrea și Oana Marinescu îl însuflețesc pe Petrică, Vlad Cristian Fiu este Lupul, Adrian Șerban este Bunicul, alături de George Drăghescu, Motanul este Pompi Ciochia, iar Stăncuța este Monica Sfetcu. Se va juca o dată la două săptămâni în weekend, care va face parte și în programul „Școala Altfel“. Prețul unui bilet este de 15 lei“.
Un spectacol atât cu păpuși, cât și cu actori
Marius Costache este regizorul, scenaristul și scenograful piesei. Acesta a precizat că în piesă vor juca atât actori, cât și păpuși:
„Este un spectacol cu specific muzical. Opera lui Prokofiev este destinată copiilor, în care fiecărui personaj îi este atribuit un instrument. Nu am folosit muzica originală a lui Prokofiev, pentru că nevoile noastre în spectacolul pe care l-am propus erau altele. Am preluat doar ideea libretului lui Prokofiev și am făcut o adaptare în care lupul cel rău devine bun, și anume un lupișor mic și speriat. Este un spectacol atât cu păpuși, cât și cu actori. Sunt două forme de expresie artistică care se completează reciproc, pentru că fiecare dintre cele două părți au posibilități diferite de expresie. Decorul este constituit din decoruri pictate, într-o estetică ușor naivă, pentru că ne dorim ca spectatorii să recunoască ceva din lumea lor în decorul spectacolului. Mizăm nu pe a aduce pe scenă obiectul concret, ci o imagine“