O echipă de cercetare, formată din reprezentanţi ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, a străbătut, în perioada, 19-25 iunie, șase localităţi din judeţ, pentru a observa dacă se mai păstrează meșteșugurile populare în cadrul comunităţilor, a obiceiurilor şi a ritualurilor moştenite de la generaţiile trecute. De asemenea, specialiștii au mai avut în vedere și evidenţierea elementelor de specificitate ale portului popular, folclorului muzical şi coregrafic, precum şi ale stilului arhitectural rural.
Studiul, realizat în decursul celor șapte zile, a avut ca rezultat luarea în evidenţă a 24 de creatori populari, consemnările obţinute de la 15 informatori culturali, efectuarea a peste 500 de fotografii, peste o oră de înregistrări audio. Specialiștii Centrului au mers la Ţicleni, Rovinari, Ciuperceni, Cîlnic, Godineşti, Teleşti.
Echipa de cercetători a fost la Cîlnic și a discutat cu trei cusătoare de ii și lucru manual, dar și cu lăutari, după care a vizitat Muzeul Satului, bisericile și celelalte monumente de pe raza comunei. La întâlnirea cu echipa de la CJCPCT Gorj au participat cusătoarele Ecaterina Vezure, 67 de ani, Maria Săpunaru, 61 de ani și Niculina Dragu, 62 de ani, dar și lăutarii-soliștii Aurelia Cimpoieru, Ion și Răzvan Olaru. În comuna Câlnic a fost leagănul olăritului din Gorj, în satul Găleșoaia, care a fost strămutat de lucrările miniere. Aici erau cei mai pricepuți olari din Gorj
Fosta învățătoare care tricotează și croșetează
La Ţicleni, echipa a avut o întâlnire, vineri 23 iunie, la Casa de Cultură din localitate, cu meşterii populari. Aici există persoane care se ocupă de prelucrarea lemnului, ţesături şi cusături. Mărioara Băltăreţu, o fostă învăţătoare, se ocupă acum de croșetat și tricotat. Femeia face bluze, rochii, costume, botoşi, dar şi pardesie sau sarafane. Meşteşugul îl practică din 1970, atunci când l-a deprins de la şcoală.
La Ciuperceni, cercetătorii s-au întâlnit cu meşterii populari Vasile Cârpeanu, olar, dar şi Vasile Călescu, tâmplar. Comuna Ciuperceni se poate lăuda cu lăutari şi solişti vocali.
La Godineşti, echipa CJCPCT Gorj a vizitat biserica de lemn din Câlceşti, și pe cele din Pârâu de Vale şi din Rătez. Pârâu de Pripor este un sat din comuna Godinești, în care majoritatea locuitorilor sunt lăutari sau rapsozi. Aici trăiesc renumitele „bande“ ale lui Argint, Rap, Enoiu, Muscurici, Pobirci, Mândru, Călău, Zlătaru. Tot la Godineşti încă mai sunt meşteri fierari şi sculptori în lemn.
1 Comment