Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Filiala Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizează în perioada 10 martie – 7 aprilie 2022 expoziția / acțiunea artistică intitulată „Perpetuum Studio” (”Continous Studio”) semnată Gorzo, pictor român rezident la New York.
„Perpetuum Studio” se constituie în cel mai amplu și mai complex solo show / acțiune artistică ce s-a desfășurat până în prezent la Râmnicu Vâlcea, el fiind găzduit în cinci spații, și anume la Muzeul de Artă („Casa Simian”), respectiv în galeria „SUB-sol” și în curtea interioară a acestuia, precum și în Galeriile „Pasaj 1”, „Pasaj 2” și holul dintre acestea.
Expoziția Gorzo
Expoziția Gorzo va fi alcătuită din mai multe secțiuni aparte, reprezentând tot atâtea serii de lucrări / etape de creație, fiecăreia fiindu-i destinată câte un spațiu anume. Astfel, Galeria „SUB-sol” și curtea interioară a Muzeului de Artă vor fi gazdele a două tipuri de expresie artistică distincte, lucrări de pictură realizate cu materiale neconvenționale, precum și obiecte artistice cu totul inedite.
În schimb, galeriile „Pasaj 1”, „Pasaj 2” și holul dintre ele vor fi destinate desfășurării atelierului propriu-zis, pe care artistul, într-o sinceră dorință de comunicare cu potențialii săi spectatori, și-l va muta aici timp de două săptămâni, lucrând efectiv, la vedere, și încercând, printr-o scenografie minimală să reproducă atmosfera propriului studio de creație.
Așa cum se poate vedea în orice atelier de creație, și aici vor fi prezente lucrări semnate Gorzo, pictură, sculptură, intervenții pe diferite tipuri de materiale, în diferite stadii de execuție.
La finalul acestei acțiuni artistice, lucrările realizate vor fi expuse și vor putea fi vizionate în holul mare și în cele două galerii.
Solo show-ul lui Gorzo poartă titlul „Perpetuum Studio” (”Continous Studio”) pentru că a fost gândit încă de la debutul lui ca o acțiune itinerantă prin muzee și galerii din țară și de peste granițe. Primul astfel de studio deschis a avut loc în 2019 la Galeria Slag din New York, urmat în 2021 de cel de al doilea, la Galeria SAC Malmaison din București.
Așa cum Gorzo ține să sublinieze, acesta nu este un performance ci pur și simplu o mutare temporară a propriului studio de creație într-un spațiu public, unde își dorește să lucreze și să comunice nemijlocit cu publicul.
Dumitru Gorzo
Unul dintre cei mai proeminenți artiști români contemporani, cu o carieră internațională, Dumitru Gorzo s-a născut la Ieud, județul Maramureș, în 1975. A absolvit secția de pictură a Universității Naționale de Arte din București, în 1999, la clasa profesorului Florin Mitroi. Este membru fondator al grupului „Rostopasca”.
În prezent trăiește și activează, alternativ, la București și la New York. În 2006 a deschis o amplă expoziție personală la Muzeul Național de Artă Contemporană, care apoi a fost itinerată la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
În 2010 a participat la expoziția de grup „Badly Happy” de la Institutul „Marina Abramović”.
În 2020, pe timpul pandemiei și al lock down-ului, un alt solo show / acțiune artistică semnat Gorzo și intitulat „Fuga de acasă” a fost găzduit de Muzeul de Artă Recentă (MARe) din București. Aici, artistul a stat închis în muzeu, singur, timp de șapte zile, în care a lucrat, iar apoi lucrările i-au fost expuse și publicate într-un catalog special dedicat evenimentului.
Programul expoziței
Solo Show-ul „Perpetuum Studio” (”Continous Studio”) va începe joi, 10 martie 2022, ora 14.30, la Muzeul de Artă (Casa Simian), când va avea loc vernisajul.
Începând din 11 martie, Gorzo își va începe efectiv lucrul în studioul său temporar din Galeriile „Pasaj 1” și „Pasaj 2”.
Miercuri, 6 aprilie 2022, publicul va fi invitat la finisajul acestui solo show și va avea posibilitatea de a viziona lucrările realizate de Gorzo în cele două săptămâni de atelier deschis.