Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Persoanele cu dizabilități din cadrul Centrului de zi „Christian“ au pus în scenă un spectacol în care au prezentat ce meserii și-ar fi dorit să îmbrățișeze în cazul în care erau sănătoși.

S-au costumat  jandarm, croitor, bucătar, pompier, medic sau instalator  și au jucat diferite roluri , în funcție de profesia pe care ar fi vrut s-o desfășoare, dar nu au putut din cauza handicapului de care suferă. Evenimentul a avut loc în sala Centrului de zi „Christian“.

„Evenimentul se numește «Parada costumelor» și vrem să arătăm că în spatele fiecărei persoane cu dizabilități stă o capacitate, o valoare și un potențial creativ, care ne bucură. Vrem să promovăm imaginea pozitivă a persoanelor cu dizabilități. Avem meserii fără de care viața noastră ar fi pusă în pericol, cum ar fi pompier sau jandarm. Din păcate, dizabilitatea pe care o au îi împiedică să practice meseria pe care și-o doresc“, a precizat Daniel Andrei, directorul Centrului de zi „Christian“.

Costumele au fost procurate atât de Centrul „Christian“ precum și de către fiecare persoană care a prezentat spectacolul. „O parte dintre costume au fost asigurate de Centrul de zi „Christian“. „Costumele au fost procurate atât de angajații centrului, cât și de persoanele care au interpretat reprezentanții diferitelor categorii profesionale, dar și de aparținătorii lor“, a spus Loredena Trușcă, asistent social în cadrul Centrului „Christian“.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.