Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cătălin Haidău, eroul martir care și-a pierdut viața în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ar fi împlinit marți, 25 iulie, vârsta de 47 de ani. Memoria acestuia a fost evocată de către Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu.

Eroul sublocotenent postmortem Cătălin Haidău ar fi împlinit 47 de ani. S-a născut la 25 iulie 1970. Era un tânăr visător, pasional, care se lăsa purtat de idealurile de patriotism. Își exprima gândurile în versuri.
În decembrie 1989, ultimele sale cuvinte au fost: „Acoperiți-mă cu foc, intru în luptă!”. La doar 19 ani, se stingea la Brașov, împușcat în tâmpla dreaptă și în picioare. Era elev caporal al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie Antiaeriană și Rachete Brașov.

„Ce datorăm noi eroilor?“

„Sunt acele repere pe care încet le pierdem din vedere, nu neapărat ignoranți, dar prea preocupați de condiția imediată, directă. Doar familiile și amintirea celor deveniți eroi, mai păstrează astăzi vie pilda sacrificiului de sânge, a dragostei nedismiluate față de patrie, că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează într-un cuvânt România. Nu mai avem timp să ne hrănim sufletul cu aceste repere atât de necesare astăzi. Și atunci se naște o întrebare: Ce datorăm noi eroilor? Știu sigur ce nu datorăm acestor eroi!

Nu avem nevoie de cuvinte în fața eroilor, ci doar de o inimă care să simtă pulsând istoria familiilor noastre prin vene. Să credem oare că ei eroii, în tăcerea lor își vor întoarce privirea de la noi, așa cum noi o facem, periclitându-le memoria? Sau ne veghează încă și în buna lor credință ne pot înțelege, chiar și atunci când noi nu mai suntem în stare să o facem?

Tăcerea lor poate prinde glas doar în sufletele curate care simt românește. (…) Eroul este acea persoană ce se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în luptă. Un cuvânt simplu, dar încărcat de emoție, de respect, de mândrie. Vorbim despre emoție.

Da, emoție ce se regăsește în sufletele celor care au pierdut pe cineva drag pentru patrie, o emoție tăcută, blocată pe buzele părinților, fraților, prietenilor; doar privirea plină de regrete și ochii scăldați prea des în lacrimi la amintirea celui care a devenit erou. El, Cătălin Haidău, nu mai este însă demult doar eroul familiei sale, el este „EROUL NOSTRU”, a spus profesorul Andrei Popete-Pătrașcu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.