Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cea de-a XIII -a ediție a Festivalului ”Tarafuri și Fanfare” se va desfășura în localitate Polovragi vineri, 23 noiembrie, începând cu ora 18:00. Prin acest eveniment se dorește să se scoată în relief că muzica tradițională din vetrele satelor românești încă își poartă menirea prin bătrânii muzicanți.

“Vă aşteptăm cu muzică autentică, folclor pur, interpretat cu simţire, cu trăire sufletească, fără compozitori şi partituri, şi cu povestiri din bătrâni adunate din sate tradiţionale din ce în ce mai încercate, din ce în ce mai lovite de sonorităţi stranii care, pe zi ce trece, capătă tot mai mult teren în raport cu autenticul. Veţi întâlni o lume în prag de uitare, însă nu o lume apusă, ci una frumoasă, care ştie să rezoneze cu inimile celor care îi cunosc valoarea.”, a precizat Luminița Tucă.

„Nu este un simpu festival, ci o sărbătoare a muzicii ţărăneşti.”

„Este invitaţia noastră de a ne fi aproape la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi Fanfare, desfăşurată la 23 noiembrie 2018, la Polovragi, judeţul Gorj. Festivalul Tarafuri şi Fanfare depăşeşte noţiunea care defineşte un astfel de eveniment cultural. Nu este un simpu festival, ci o sărbătoare a muzicii ţărăneşti. Veţi avea ocazia de a asculta muzici neatinse de colbul uitării, înălţate de vocile fără seamăn ale muzicanţilor ţărani care ştiu a cânta, dar şi a munci pământul”, a declarat Luminiţa Tucă, etnolog, preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi director al Festivalului Tarafuri şi Fanfare.

Istorii tainice vor fi aşezate pe strune şi slobozite în lume de muzicanţi vestiţi

Istorii tainice vor fi aşezate pe strune şi slobozite în lume de muzicanţi vestiţi: Taraful din Băbiciu (judeţul Olt), Titi Burcea, lăutarul din Băduleasa (judeţul Teleorman), Emil Zamfir, lăutarul din Corabia (judeţul Olt), Taraful Gorjului – neîntrecuţii muzicanţi din bandele lui Vasile Muscurici-Enoiu, Cristian Geagu-Cătăroiu, Rela Ciulei şi Taraful din Brădiceni, Fluieraşii din Polovragi (judeţul Gorj), muzicanţii din Dobroteşti – Marin Albu şi Ionel Pană (judeţul Teleorman), Fanfara din Dârvari (Mehedinţi). Vor aduce cântecul, obiceiurile şi portul de sărbătoare Comunitatea din Vinerea (judeţul Alba), alături de Mihai şi Firuţa Moldovan, de pe Valea Idicelului (judeţul Mureş). Va deschide tolba cu poveşti şi cântece din Țara de Fagi (Bucovina): Doina Lavric-Parghel.

Organizatorii evenimentului sunt: Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, alături de Consiliul Județean Gorj, Primăria şi Consiliul Local Polovragi, Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost” şi Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.