Asociația „Centrul de Sprijin pentru Români” organizează o campanie umanitară cu ocazia sărbătorilor de iarnă sub numele „Fii spiridușul lui Moș Crăciun”. Cei care vor să se implice în această campanie și doresc să-i ajute pe cei care au nevoie pot lua legătura cu reprezentanții asociației.
„Ne dorim să continuăm acțiunile prin care să-i ajutăm pe semenii noștri și dacă la începutul anului școlar am fost aproape de elevii din acest județ, prin distribuirea a 630 de ghiozdane complet echipate, acum ne dorim să venim în sprijinul familiilor care au nevoie de ajutor și să încercăm să le facem sărbătorile mai frumoase. Pe această cale apelăm la toți omenii de bine care ar putea ca în perioada 1 – 15 decembrie să doneze alimente neperisabile, dulciuri, produse igienico – sanitare, haine, rechizite sau jucării. Tot ce vom primi le vom adăuga în pachetele noastre, pe care noi asociația le pregătim în această perioadă.”, ne-au transmis reprezentanții asociației.
Toți cei care vor să obțină mai multe informații cu privire la această campanie pot lua legătura cu reprezentanții asociației pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/asociatiacsr sau la numerele de telefon: 0720481036, 0737 541 723