Una dintre meseriile tradiționale din județul Gorj, care se află pe cale de dispariție, este cea a făuritului crucilor din lemn. Meșterii erau denumiți cruceri, iar în Gorj încă mai trăiesc şi lucrează câţiva creatori populari.
În județul Gorj încă se mai păstrează un adevărat cult pentru crucile pe care urmaşii celui decedat le amplasează. „După tradiţie, la înmormântare, pe direcţia capului mortului, se înfigea în pământ stâlpul, cu o înălţime de circa 1,5 m şi partea superioară antropomorfă. În dimineaţa din sâmbăta pomenii de şase săptămâni, bărbaţii din familia celui decedat puneau trei cruci: una la capul mortului iar celelalte două la o punte, anume aşezată să treacă oamenii şi la o fântână, să fie sufletului mortului. În Gorj, la fântâni, poduri, la răscruce de drumuri, în locuri în care s-au petrecut evenimente se aşezau troiţe. Stâlpii mortuari, crucile şi troiţele se făceau de dulgheri sau de tâmplari, din lemn de esenţă tare rezistent la intemperii: stejar, frasin, gârniţă. Crucile din cimitirele gorjene erau simple, îmbinarea celor două părţi (cea verticală şi cea orizontală) făcându-se prin tăiere şi îmbucare, iar fixarea lor se realiza prin folosirea cuielor. Pe stâlpul vertical erau înscrise cu vopsea datele personale ale decedatului, iar în partea orizontală numele şi prenumele. Unii meşteri lemnari s-au specializat în confecţionarea crucilor şi sicrielor. Pe lângă priceperea executării lucrărilor, ei trebuiau să îndeplinească unele precepte morale, urmărindu-se să fie curaţi sufleteşte şi trupeşte“, se menţionează în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“ a etnologului gorjean, Alexandru Doru Șerban.
Cruci cu versuri
Unii meşteri cruceri mai concep şi versuri în memoria celui decedat, care sunt transcrise pe cruce. În unele sate gorjene, din zona deluroasă, la marginea drumului, se plantau cruci de pomenire, care erau pictate cu motive religioase, în culori vii, pentru cei morţi departe. În Gorj au fost mulţi cruceri-iconari. Unul dintre ei s-a numit Dumitrescu Emanoil, Manolică, născut în anul 1922 la Costeşti, comuna Aninoasa. „Ca să te poţi apuca să pictezi crucile alea, trebuie să fii puternic şi curat! Asta-i! Înainte de a începe lucrul strig: «Doamne! Ajută-mi, Doamne, Dumnezeule, Sfântule Doamne! Ajută-mi să termin şi lucrarea asta!»”, mărturisea într-un interviu publicat în urmă cu 15 ani.
„Crucea asta-i un fel de dezlegare“
În localitățile din sudul şi estul Gorjului, la şase săptămâni, se obişnuieşte ca, pe lângă crucea mare de la mormânt, să se mai pună și alte feluri de obiecte de acest fel: crucea de apă, fixată la o fântână, crucea de punte, fixată la un pod şi crucea de jurământ, aşezată într-un copac. Pictorul-crucer Dumitrescu Emanoil a avut următoarea explicaţie: „Fiecare om în viaţa lui a depus un jurământ. A jurat c-o să omoare pe cineva, c-o să fure, o să se răzbune pe cineva, sau a zis doar aşa o vorbă: «Să mă ia dracu, dacă nu-l omor pe ăsta!». Şi la sfinţirea crucii din copac, se citeşte şi dezlegarea de jurământ. Crucea asta-i un fel de dezlegare. Ea se pune în copaci, la răscruci. Eu fac crucile astea de când eram de zece ani. Lucrăm din tată-n fiu. Tatăl meu a fost popă, cântăreţ şi zugrav de cruci. Iar eu plâng urmuliţele tatălui meu. M-am ţinut cu credinţă sufletească, să nu mă pierd de moştenirea pe care am învăţat-o. Cât trăiesc!”.
