Andra Cîrstoiu, elevă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, a participat în această vară la prestigiosul program internațional Yale Young Global Scholars (YYGS) 2025, desfășurat la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii.
Tânăra gorjeancă a fost selectată din peste 4.500 de candidați din 140 de țări, într-un program cu o rată de admitere de doar 7%. Sesiunea la care a luat parte, „Innovation in Science & Technology”, s-a derulat în perioada 22 iunie – 4 iulie 2025, pe campusul Yale din New Haven, Connecticut.
Pe parcursul celor două săptămâni, Andra a avut ocazia să participe la cursuri intensive, dezbateri academice și proiecte de cercetare, interacționând cu profesori de elită și elevi din întreaga lume.
„A fost o experiență extraordinară, care mi-a deschis noi orizonturi și m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate academică internațională. Am învățat lucruri care mă vor ghida mai departe în drumul meu”, a mărturisit Andra Cîrstoiu la întoarcerea în țară.
Profesorii săi subliniază că această reușită aduce prestigiu Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” și confirmă faptul că elevii din Târgu Jiu pot concura cu succes pe plan internațional.
