Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

13479946_10206602428648046_1659415861_nActrița Claudia Motea, „ambasador al turismului din Gorj”, a fost prezentă la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu. Aceasta s-a revăzut, după 20 de ani, cu Victor Rebenciuc, marele actor alături de care a jucat în „Danaidele” și pe scena acestui  festival. Aflată de un an în România, după mai bine de zece ani petrecuți în Canada, Claudia Motea lucrează, alături de o echip de profesioniști, la filmul său artistic de lungmetraj „Spovedanii”.

Cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a început vineri, 10 iunie, desfăşurându-se până pe 19 iunie şi prezentând peste 430 de spectacole şi evenimente naţionale şi internaţionale. La acest Festival important a participat și actrița din Gorj Claudia Motea, desemnată anul trecut „ambasador al turismului gorjean”.

Aceasta a mărturisit că a trăit cu mare emoție revederea cu Victor Rebenciuc, alături de care a jucat vreme de doi ani, cu două decenii în urmă, în „Danaidele”. „După 20 de ani, la Festivalul de Teatru din Sibiu am trăit o emoție puternică: o reîntâlnire cu Maestrul Victor Rebengiuc…și o reamintire a acelor vremuri cu Danaidele, piesa de teatru în care am fost onorată, timp de aproape doi ani, să joc pe aceiași scenă cu Victor Rebenciuc.

Pe maestru l-am revăzut după două decenii și nu pot să redau în cuvinte emoția simțită. Am mai fost la Sibiu acum cinci ani, când am avut un work-shop la Teatrul Gong”, a spus Claudia Motea.

Lucrează la propriul său film

13473844_10206602428448041_788851460_nClaudia Motea este apreciată la nivel internațional. Vreme de zece ani, aceasta s-a impus în Canada, atât ca actriţă, cât şi ca dramaturg, câştigând importante premii în cadrul festivalurilor de teatru și film canadian.

În 2010 a debutat la Hollywood la „The Magic Castle”, în show-ul de varietăţi „The Big IF”. A revenit în România în 2011 și a colaborat cu R.A.D.E.F. România Film, producând și jucând în cinematografele acestei instituții spectacolul-film de mare succes „Iubește-mă…America!”, în regia Maestrului AL. G. Croitoru.

Claudia Motea se află în România de aproximativ un an și lucrează la mai multe proiecte în același domeniu, punând bazele propriului său film artistic de lung metraj „Spovedanii”, în care va fi protagonistă.

„Când vine vorba despre filmul meu, pot să spun că lucrez cu o echipă minunată, o distribuție artistică de top, un regizor maestru – Ioan Cărmăzan, muzica scrisă pe aripi hollywoodiene de Dennis Dreith, marele compozitor american implicat în filmele de Oscar, „Jurassic Park“, „Breaveheart“.

Mă ajută nespus și Attila Nemeș, dar și alte persoane minunate! Am fost la Sibiu pentru a îi propune un rol în film lui Cristi Stanca. Am discutat puțin și cu Constantin Chiriac. Sunt foarte încrezătoare. Vor începe filmările”, a mai spus Claudia Motea.

13480478_10206602428608045_776916656_nAmbasadoare a Gorjului natal

În toamna anului trecut, au primit titlul de ambasadori ai Gorjului personalități de mare valoare printre care: actrița Claudia Motea, actorul Horațiu Mălăele, Crina Lință de la Teatrul Arte dell Anima, regizoarea Ioana Gomoi, Nono Semen, Tavi Colen, Armand Calotă, Claudiu Cîrțînă, Octavia Geamănu. Pe scenă au urcat fiecare dintre acești artiști/oameni minunați și și-au spus poveștile.

Mândră de originile sale, Claudia Motea a primit cu multă responsabilitate titlul de ambasador al turismului gorjenesc și a promis că va promova județul Gorj oriunde va merge.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.