Universul literaturii gorjene a fost îmbogățit și de un scriitor mai puțin cunoscut, dar la fel de important ca și ceilalți, ale căror opere ne fac mândri de rădăcinile noastre. Nicolae Burlănescu-Alin a avut aportul său notabil în viața spirituală a Gorjului. Nefiind atât de cunoscut, chiar aproape dat uitării, nu s-a insistat mult asupra vieții sau scrierilor sale care, însă, au fost apreciate de cărturari. Unul din ei chiar menționează, potrivit cărții „Gorjul literar”, scrisă de I. Mocioi: „Dacă s-ar găsi cineva să facă o selecţie din lucrările lui, desigur că Alin şi-ar găsi un loc stabil în lumea literară, n-ar fi uitat aşa de repede, fiindcă a scris pagini admirabile, care pot rămâne.”, spunea cărturarul D.E. Petrescu despre poetul și dramaturgul gorjean.
S-a născut la 14 august 1869, în satul Burlani, unde a și copilărit. Urmează cursurile Liceului Carol I din Craiova, iar Facultatea o termină la București, unde studiază Dreptul. Își face debutul literar publicând poemul „Și când” într-un ziar craiovean, în anul 1889. Își continuă activitatea literară publicându-și lucrările în „Revista școalei”, revistă ce aparținea liceenilor Constantin D. Fortunescu și George Țițeica, alfați sub îndrumarea profesorului G. Buzoianu.
Datorită talentului său scriitoricesc intră rapid în grațiile lui Titu Maiorescu, devenind protejat al acestuia. Scrie poezii, articole și piese de teatru, la cea din urmă făcându-și debutul în 1898, unde piesa „Două cumetre” este pusă în scenă la Teatrul Național din București și apreciată de un public larg.
A început să scrie din timpul studenției, chiar dacă avea și serviciu, el lucrând la Ministerul de Interne ca și copist caligraf. A scris un număr mare de lucrări ce au fost publicate în ziare și reviste ca: „Adevărul literar”, „Curierul Olteniei”, „Generația nouă”, „Revista literară”, „Revista nouă”, „Generația viitoare”, „Familia”, „Universul” dar și multe altele.
La 1892 publică „Singurătate”, primul său volum de poezii care, alături de „Din vravuri” și „Doine Oltenești” îi întregesc opera lirică. Licențiat în Drept, are pe rând slujbe ca ajutor de judecător, avocat, inspector financiar, funcționar de prefectură, profesor la Școala Comercială, iar la Târgu Jiu obține funcția de contabil fiscal și director de Poliție.
Bolnav de tuberculoză și aflat pe meleagurile Moldovei, Nicolae Burlănescu-Alin își dă ultima suflare într-un sanatoriu, la 1912. În cartea „Dincă Schileru- O legendă vie a Gorjului” scrisă de Gheorghe Nichifor, Dorina Nichifor și Andrei Popete Pătrașcu, i se creionează esența operelor sale literare: „Poezia lui Alin Burlănescu, cunoscută în Gorjul de la cumpăna veacurilor, este o lirică de dragoste cu valenţe artistice eminesciene. Pe de altă parte, autorul este un protestator, un poet al stării de sărăcie, neliniştii şi morţii. În timpul vacanţei de primăvară, petrecută acasă în martie 1892, scrie o poezie intitulată „Burlanii”, din care reţinem: „De-ar fi să mor pe ţărm străin,/ Uitat nefericit,/ Îi las din urma-al meu suspin/ Cătunul meu iubit/…”
